Nume
Parola
Vizualizări: 3648
Proiectul de eficienţă energetică a primăriei Chişinău îndeamnă locuitorii capitalei să se alinieze Orei Planetei
29 Martie 2012 — Proiectul european de eficienţă energetică gestionat de primăria municipiului Chişinău îndeamnă locuitorii capitalei să se alinieze Orei Planetei. Astfel, sâmbătă, 31 martie, la ora 21:30, milioane de oameni din întreaga lume vor renunţa la consumul de energie pentru o oră, pentru a atrage atenţia asupra risipei cotidiene.

Îndemnul de implicare în campania mondială Ora Planetei a fost imprimat pe 700 de afişe. Acestea au fost amplasate în 250 de troleibuze şi 100 de autobuze. Totodată, afişele conţin şi sfaturi utile, care puse în practică, ar reduce simţitor consumul de energie. „Este foarte simplu să economisim energie şi fiecare o poate face, mai ales în condiţiile scumpirii resurselor tradiţionale de energie. Puţini ştiu că iluminarea încăperilor reprezintă cam o treime din volumul facturii pentru electricitate. Or, e atât de simplu să stingem lumina când ieşim din cameră”, explică Daniela Franţujan, managerul proiectului „Creşterea eficienţei energetice a municipiilor Chişinău şi Sevastopol pe baza experienţei pozitive existente”. Proiectul este administrat de primăria municipiului Chişinău, în parteneriat cu IDIS „Viitorul”, municipalitatea din Sevastopol, Uniunea Municipalităţilor din regiunea Marmara şi Universitatea din Marmara (Turcia), ICLEI European Secretariat GmbH (Germania), cu suportul financiar al Comisiei Europene, oferit prin intermediul programului CIUDAD (Cooperare pentmlru dezvoltare urbană si dialog).

Pe lângă plasarea afişelor promoţionale cu genericul „Consumă logic, ecologic” în transportul public municipal, componenta de educaţie energetică a proiectului include preluarea bunelor practici de la partenerii proiectului din Germania şi Turcia. Recent, au fost produse şi distribuite sacoşe şi broşuri cu acelaşi slogan „Consumă logic, ecologic”.

Pentru a încuraja utilizarea tehnologiilor eficiente energetic, proiectul a sprijinit financiar participarea a opt companii locale şi a uneia din Ucraina la expoziţia tematică MOLDENERGY din acest an. În septembrie 2011, patru instituţii de învăţământ au fost premiate în cadrul unui Concurs de eficienţă energetică. În total, au fost instalate apr. 437 de termopane, valoarea lucrărilor cifrându-se la 100 000 euro.

În continuare, experţii selectaţi de IDIS „Viitorul” vor finaliza trei studii de fezabilitate pe domeniile: iluminarea eficientă a străzilor capitalei, optimizarea traficului şi izolarea termică a clădirilor rezidenţiale. Asta pentru a pregăti autorităţile Municipiului Chişinău de a atrage investiţii şi proiecte de dezvoltare a infrastructurii. De asemenea, urmează să fie concepută o Strategie de creştere a eficienţei energetice pentru municipiul Chişinău.