Nume
Parola
Vizualizări: 2716
Două instituţii sociale din raionul Anenii Noi au fost renovate cu asistenţa Uniunii Europene şi PNUD Moldova
Chisinau, 22 Iulie 2011 — Grădiniţa din satul Puhăceni şi şcoala din Roşcani, Anenii Noi, au fost date astăzi în exploatare după ce au fost renovate graţie asistenţei oferite de proiectul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Iniţiativa renovării acestor edificii aparţine comunităţilor care, în lipsa resurselor proprii, au solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru reparaţii urgente. Astfel, cu asistenţa proiectului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” şi în colaborare cu locuitorii şi administraţia publică locală din Puhăceni au fost reparate sălile şi coridoarele grădiniţei din localitate, au fost înlocuite uşile, ferestrele şi acoperişul instituţiei. „Este pentru prima dată în 37 de ani de activitate când grădiniţa noastră beneficiază de o reparaţie capitală şi ne bucurăm că cei peste 200 de copii care o frecventează vor avea parte, în sfârşit, de condiţii normale pentru educaţie, odihnă şi joacă”, a spus Ion Sarev, primarul de Puhăceni. Lucrările de reparaţie au durat 10 luni, pentru care au fost alocate 55 mii 103 Euro.

Cu asistenţa financiară a Uniunii Europene, în valoare de 16 mii 647 Euro, a fost reparată şi şcoala din Roşcani, în care studiază aproximativ 300 de elevi. În decurs de 6 luni a fost renovată sala de sport, grupurile sanitare şi a fost reparat parţial acoperişul şcolii. „Evenimentul de astăzi este un cadou nu doar pentru elevi şi profesori, dar şi pentru toate cele 450 de familii din Roşcani, pentru care şcoala rămâne a fi unul dintre cele mai importante instituţii din localitate”, a spus primarul de Roşcani, Nicolae Lungu.

Ambasadorul Dirk Schuebel, Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, a declarat că Uniunea Europeană acordă o atenţie deosebită promovării dialogului şi cooperării între autorităţile din Moldova şi regiunea transnistreană şi că sprijinirea unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii în localităţile din regiunea transnistreană şi zona de securitate este un exemplu concludent în acest sens. „UE promovează prin măsuri concrete încrederea între oamenii de pe cele două maluri ale Nistrului. Doar cu această încredere vom putea contribui la ridicarea nivelului de trai şi la înlăturarea barierelor create de factorul politic. UE a susţinut până acum şi planifică să susţină în continuare proiecte similare, în special în domeniul social, afaceri şi mediu”, a mai menţionat Ambasadorul Schuebel.

Proiectul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” are ca scop abordarea necesităţilor comunităţilor din regiunea transnistreană prin sporirea accesului la serviciile economice şi sociale de bază, precum şi accesului la sursele de informare obiective şi diversificate. Totodată, proiectul urmează să abordeze necesităţile celor mai vulnerabile comunităţi, un accent deosebit fiind pus pe regiunea transnistreană, inclusiv zona de securitate. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.


Pentru contact:
Victor Munteanu, Manager de proiect, PNUD Moldova, tel. 260786, e-mail: victor.munteanu@undp.org,
Natalia Costaş, consultant comunicare, PNUD Moldova, tel.069221141, e-mail: natalia.costas@yahoo.com
Hubert Duhot, Ataşat /Manager de proiect, Delegaţia UE, tel. 505210, e-mail: Hubert.DUHOT@eeas.europa.eu