Nume
Parola
Vizualizări: 10789
Prezentarea oportunităților investiționale în Italia
Balti, 13 Iunie 2011 — În perioada 08-11 iunie 2011, Administratorul principal al ZEL ”BĂLȚI”, dl. Marin CIOBANU a efectuat o deplasare în Italia. În cadrul acesteia au fost vizitate mai multe centre științifice și industriale printre care, Univesrsitatea din Pizza, Centrul de cercetări VIRGO-EGO (Observatorul Gravitațional European), Parcul Tehnologic din Navacchio și Uzina Concernului italian PIAGGIO.

În cadrul vizitei la Uzina Concernuluiu PIAGGIO, dl. Ciobanu a realizat o prezentare a oportunităților investiționale care pot fi valorificate în Republica Moldova și nemijlocit în cadrul ZEL ”BĂLȚI”.

Datorită facilităților fiscale și vamale pe care le oferă legislația Republicii Moldova pentru zonele libere, conducerea Concernului PIAGGIO reprezentată de dl. Massimiliano GERBI (directorul departamentului relații economice internaționale) a manifestat un interes sporit pentru dezvoltarea unor proiecte în cadrul ZEL ”BĂLȚI” în viitorul apropiat.

Notă: Concernul PIAGGIO a realizat în anul 2010 o cifră de afaceri de cca. 1,5 mld. EURO. Are locații în cinci țări (Italia, Spania, India, Vietnam și China) iar voulul investițiilor planificate pentru anul 2011 este de cca. 100 mln. EURO.