Nume
Parola
Vizualizări: 6165
La Chişinău, a fost deschis Centrul Naţional de Sănătate Mintală
Chişinău, 30 Martie 2011 — Centrul Naţional de Sănătate Mintală (CNSM) a fost deschis în Republica Moldova. Noua instituţie va oferi asistenţa necesară persoanelor cu probleme de sănătate mintală din Chişinău şi regiuni, şi va coordona cu activitatea centrelor de sănătate mintală din ţară.

CNSM a fost deschis în cadrul proiectul „Dezvoltarea sistemului serviciilor comunitare de sănătate mintală în Moldova (etapa a doua)”, finanţat de Agenţia pentru Dezvoltare şi Cooperare a Elveţiei (SDC) în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii. Proiectul a fost implementat de Asociaţia „Somato” cu sediul în oraşul Bălţi.

Noul centru de sănătate mintală este amplasat în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie (fosta catedra de psihiatrie pentru studenţi) din Chişinău (str. Costiujeni nr.3).

Directorul Spitalului de Psihiatrie, Mihai Hotineanu, specialist principal al Ministerului Sănătăţii în psihiatrie, a spus că deschiderea CNSM este extrem de importantă în condiţiile în care în Republica Moldova este în creştere numărul de persoane cu probleme de sănătate mintală. „Centrul va fi o platformă modernă de tratament modern, în profilaxia şi reabilitarea psiho-socială a pacienţilor cu tulburări mintale şi de comportament”, a menţionat Mihai Hotineanu.

Preşedinta Asociaţiei „Somato”, Jana Chihai, spune că CNSM este una din instituţiile strategice în domeniul sănătăţii mintale, deoarece va coordona activitatea celor cinci centre de sănătate mintală existente la moment în ţară, precum şi a celor care urmează să fie deschise. „În afară de aceasta, CNSM va oferi, zilnic, servicii în medie pentru circa 50 de chişinăueni cu probleme de sănătate mintală”, a precizat Jana Chihai.

Printre obiectivele CNSM se numără şi elaborarea politicilor şi strategiilor de dezvoltare a serviciilor de sănătate mintală, efectuarea cercetărilor ştiinţifice în domeniul respectiv.

Centrul Naţional de Sănătate Mintală este format din cinci departamente (● Departamentul evaluare şi monitorizare, programe şi politici; ●Departamentul management servicii de sănătate mintală; ● Departamentul cercetare şi dezvoltare; ● Departamentul formaţiune şi ● Departamentul clinic).

Potrivit datelor statistice oficiale, la începutul anului curent, în Republica Moldova, se aflau în evidenţa dispensarică circa 55.4 mii de pacienţi. În Chişinău sunt peste 8,2 mii de persoane cu probleme mintale, dintre care circa 1900 sunt copii.

# # #

Informaţii suplimentare:

 Mihai Hotineanu, specialist principal al MS în psihiatrie, director al Spitalului Clinic de Psihiatrie – 22/794-091, 857-241, e-mail: imsp_scp@mail.ru
 Jana Chihai, preşedinta Asociaţiei SOMATO – +231/350-89, e-mail: jchihai@somato.md