Nume
Parola
Vizualizări: 3209
A fost lansat Ghidul Turistic al Găgăuziei
19 Octombrie 2010 — La 19 octombrie 2010 a fost lansat „Ghidul Turistic al Găgăuziei” – una din primele iniţiative de a populariza potenţialul turistic local în Republica Moldova. Publicaţia surprinde atracţiile turistice ale Unităţii Teritorial-Administrative Găgăuzia (UTAG), prezentând atât tradiţiile şi obiceiurile, specificul culinar, hotelurile şi pensiunile, cât şi resursele minerale, potenţialul economic. Ghidul culminează cu o rută turistică, modelată în premieră pentru regiune. Publicaţia a fost lansată într-un tiraj de 2000 de exemplare, care vor fi distribuite agenţiilor de turism, autorităţilor centrale şi executivului de la Comrat.

Ghidul Turistic al Găgăuziei fost produs în cadrul programului „Asistarea autorităţilor găgăuze în implementarea Strategiei de dezvoltare socio-economică UTA Găgăuzia prin intermediul conceptului DELTA-Moldova”. Programul este iniţiat de LGI/OSI, în cooperare cu autorităţile din Găgăuzia, co-finanţat de Fundaţia Soros-Moldova şi implementat de IDIS „Viitorul”.

„Pe lângă faptul că promovează imaginea regiunii Găgăuzia, acest Ghid turistic reuşeşte să aducă un plus de imaginii întregii ţări. Publicaţia este construită pe principiul utilităţii, oferind informaţii de primă necesitate potenţialilor turişti, despre hotele, restaurante, popasuri, dar şi date generale. Drumul Vinului, desenat în premieră pentru Ghid şi ruta turistică reuşesc să impresioneze pe cei dornici de a investi în această comunitate.” a menţionat directorul administrativ al IDIS „Viitorul”, Liubomir Chiriac.

Başcanul UTAG, prezent la ceremonia de lansare, a subliniat la rândul său că dezvoltarea turismului reprezintă o prioritate a Strategiei de dezvoltare socio-economică a UTAG: „Sunt foarte multe motive pentru care merită de vizitat Găgăuzia. Poziţia geografică, condiţiile climaterice şi prelungirea zilelor călduroase, toate astea sunt asemănătoare cu cele din provincia Bordeaux, Franţa. De aceea cele mai bune vinuri de culoare roşie sunt în Găgăuzia”.

La rândul său, vicedirectorul de program al LGI/OSI (Iniţiativa de Reformă a Autorităţilor Locale şi Serviciilor Publice a Institutului pentru o Societate Deschisă), Scott Abrams, a subliniat: „Ceea ce avantajează Găgăuzia este unicitatea culturii, tradiţiei şi istoriei sale. Dealurile care se unduiesc, producţia de vinuri şi festivalurile culturale, toate astea creează un potenţial turistic veritabil atât pentru interiorul, cât şi pentru exteriorul ţării. Pentru a maximiza acest potenţial şi a utiliza turismul în calitate de motor de creştere economică, am decis să sprijinim conceperea acestui Ghid Turistic.”

Strategia de dezvoltare socio-economică a UTAG a fost formulată în martie 2009, în strânsă cooperare cu experţi independenţi, locali şi internaţionali, de asemenea cu suportul unui program al LGI/OSI. Astfel, promovarea imaginii reprezintă una din cele patru priorităţi ale Strategiei, alături de susţinerea business-ului mic şi mijlociu, dezvoltarea infrastructurii regionale şi formarea specialiştilor competitivi, pe domenii solicitate pe piaţa muncii. În septembrie 2008 a fost lansat portalul regiunii, www.gagauzia.md, care e accesat lunar de 10.000 vizitatori unici. Toate aceste iniţiative au ca scop final stimularea investiţiilor străine în regiune.

Suportul programului „Asistarea autorităţilor găgăuze în implementarea Strategiei de dezvoltare socio-economică UTA Găgăuzia prin intermediul conceptului DELTA-Moldova” (iulie 2009 – iulie 2010) constă în asistenţă acordată la implementarea Strategiei de dezvoltare socio-economică a regiunii pentru 2009-2015, prin fortificarea Agenţiei de Dezvoltare Economică Locală, creată pentru a gestiona proiecte de dezvoltare.