Nume
Parola
Vizualizări: 3251
Doar optimizarea legislaţiei şi sprijinul afacerilor inovatoare va debloca sectorul ÎMM
22 Septembrie 2010 — Potenţialul întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM) poate fi deblocat doar prin derularea reformelor consistente. Astfel, autorităţile trebuie să se concentreze deopotrivă pe optimizarea cadrului legislativ, deopotrivă cu sprijinul şi promovarea directă a ÎMM-urilor dinamice, inovatoare şi orientate spre creştere. Or, un sector puternic al ÎMM-urilor oferă oportunităţi masive de angajare în câmpul muncii. Doar educaţia economică şi insuflarea spiritului antreprenorial sunt soluţii de durată pentru deficitul de forţă de muncă calificată.

În acelaşi timp, pentru a facilita accesul la finanţare pentru antreprenorii mici şi mijlocii, e nevoie de a elimina constrângerile privind gajul, prin garantarea creditelor de către un Fond specializat. Respectivul Fond ar trebui finanţat de către stat, în cooperare cu donatorii şi partenerii de dezvoltare ai RM. Pentru a oferi o alternativă la „băncile tradiţionale”, pentru care creditarea ÎMM nu e cea mai profitabilă afacere, e nevoie de a simplifica cadrul de reglementare a activităţii instituţiilor de microfinanţare. Or, acestea nu impun atâtea restricţii la creditare. La rândul lor, autorităţile publice trebuie să acorde servicii de consultanţă antreprenorilor, pentru ca aceştia să fie capabili să prezinte rapoarte financiare corecte şi să fie capabili să negocieze cu băncile.

Acestea sunt principalele concluzii ale mesei rotunde „Valorificarea potenţialului sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM) în Moldova” din 21 septembrie 2010. Evenimentul a fost organizat de German Economic Team Moldova, în parteneriat cu IDIS „Viitorul”.

„Astăzi aveţi oportunitatea de a face schimb de experienţă şi puteţi beneficia de know-howl Germaniei. Este evident că e nevoie de acţiuni pentru a relansa sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii. Cele mai importante constrângeri rămân a fi instabilitatea politicilor economice, corupţia şi accesul dificil la finanţare”, a afirmat reprezentantul Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, Jan Blezinger, la deschiderea oficială a mesei rotunde.

La rândul său, Şeful de echipă al German Economic Team Moldova, Ricardo Giucci, a menţionat în cuvântul său de deschidere: „Avem o abordare bazată pe cererea autorităţilor şi necesităţile de reformare a economiei naţionale. Asta înseamnă că dacă am ales această temă ea a fost solicitată şi este necesară în eforturile de a reorienta o economie bazată spre consum spre una bazată pe producţie.”

Cei peste 30 de participanţi la masa rotundă au discutat pe marginea provocărilor care constrâng dezvoltarea ÎMM, de la lipsa de eficienţa scăzută a producţiei, şomaj, la nivelul scăzut de competitivitate în exterior:

„Situaţia actuală a sectorului ÎMM-urilor în Moldova este sub nivelul optim; impactul economic pozitiv este sub potenţialul său curent. Majoritatea ÎMM-urilor în Republica Moldova se ocupă cu comerţul şi servicii non-inovatoare. Or, concentrarea asupra ÎMM-urilor inovatoare şi orientate spre creştere poate debloca potenţialul sectorului pentru creşterea economică pozitivă”. (Alexander Knuth, German Economic Team Moldova)

„Procesul de suprareglementare a activităţii ÎMM-urilor este o povară, care inhibează dezvoltarea acestora. Birocraţia şi corupţia, dar şi imixtiunea statului în activitatea întreprinderilor private hărţuiesc întreprinderile mici şi mijlocii. Iată de ce e nevoie de optimizat procedurilor de iniţiere şi încheiere a afacerilor şi de a duce a bun sfârşit reforma promiţătoare a ghişeului unic. Nu putem nega că statul întreprinde eforturi pentru a susţine acest sector”. (Viorel Chivriga, economist, IDIS „Viitorul”)

„Pentru noi este de mare ajutor când antreprenorii, asociaţiile de business sunt active, participă la consultările publice iniţiate de noi, vin cu avize bine argumentate. Din păcate, nu de fiecare dată primim în timp util comentarii la proiectele de legi şi după aia lumea se plânge.” (Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe)

„Schimbările legislative trebuie să fie iniţiate nu de decidenţi, dar de cei afectaţi de aplicarea legilor. Pentru noi e o adevărată corvoadă să obţinem părerile mediului de business. Posibil că ministerele nu reuşesc de fiecare dată să explice toate detaliile proiectelor de lege Probabil ruptura de comunicare e la nivel local, fiindcă noi comunicăm permanent cu şefii direcţiilor economice din raioane, care ar trebui să îi consulte pe antreprenorii din regiunea de care sunt responsabili.” (Valentina Veveriţă, şefa Direcţiei Dezvoltarea businessului mic şi mijlociu, Ministerul Economiei şi Comerţului)

„O altă problemă cu care se confruntă antreprenorii mici şi mijlocii se referă la inspecţiile organelor de control financiar. Micii antreprenori nu au cunoştinţele necesare şi de cele mai multe ori nu ştiu să întocmească corect rapoartele. Când văd lista amenzilor pe care trebuie să le plătească, îşi pierd cheful de a mai fi antreprenori.” (Vasile Mârzenco, preşedinte, Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova)

„Accesul restricţionat al ÎMM la sursele de finanţare constituie o realitate bine-definită şi o problemă economică pentru Moldova. Aceasta problemă derivă din sectorul bancar subdezvoltat şi din o serie de bariere specifice ÎMM-urilor. Astfel, decidenţii trebuie să gestioneze simultan două probleme: dezvoltarea în continuare a sectorului bancar şi eliminarea constrângerilor specifice ÎMM-urilor.” (Robert Kirchner, German Economic Team Moldova)

„Discuţiile se repetă, iar barierele rămân aceleaşi. Statistic, RM e similară cu Europa după numărul de întreprinderi de acest tip. Însă, 70% din acestea sunt microîntreprinderi, cu 1-3 angajaţi, cifra de afaceri sub un milion. Iată diferenţa. Întreprinderile mici trebuiesc ajutate, fiindcă acolo contabilul face tot. Ce mă doare este lipsa de cunoştinţe şi mulţi nici măcar nu concep că au nevoie de instruire. În primul rând trebuie rezolvată problema de a şti cum să gestionezi o afacere, abia după asta vine la accesul limitat la finanţare, lipsa de informaţie şi cadre calificate”. (Iulia Iabanji, Director, Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii ODIMM)

Urmează ca toate propunerile de politici pentru a debloca sectorul ÎMM să fie transmise oficial prin intermediul German Economic Team Moldova celor care se fac responsabili de guvernarea economică a Republicii Moldova.