Vizualizări: 4181
Federația Rusă evită renegocierea prețului pentru gaz, din cauza instabilității politice din Moldova
Chișinău, 24 Mai 2010 — Acest lucru a fost declarat de Marian Lupu, președintele Partidului Democrat din Moldova, duminică, la o întâlnire cu alegătorii.
Marian Lupu a declarat că în timpul multiplelor vizite efectuate în Federația Rusă a cerut revizuirea prețului pentru gaz fixat pentru Moldova, în urma negocierilor purtate în 2006 de guvernul comunist. În replică, colegii din Rusia au spus că orice tratative în acest sens sunt posibile numai în condiții de stabilitate politică, care la moment lipsește în Moldova. Amintim că stabilitatea politică și concilierea națională este poziția promovată constant de Partidul Democrat din Moldova.
În același context, Marian Lupu a anunțat că grație eforturilor miniștrilor PDM au fost eliminați intermediarii dintre Cuciurgan și Guvern, urmând să fie demarate negocierile directe între părți pentru procurarea energiei electrice. De menționat că până acum existau cca 4 firme intermediare care ridicau un venit lunar mediu de un miliard de euro, bani incluși în tarif și achitați de consumatori.

Autor: Partidul Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33