Vizualizări: 2957
IDIS „Viitorul” a instruit 40 de antreprenori în domeniul dezvoltării afacerilor
11 Decembrie 2009 — 40 de antreprenori mici şi mijlocii au fost instruiţi în domeniul dezvoltării afacerilor de către experţii economici ai IDIS „Viitorul”, în perioada 8-11 decembrie 2009. Agenţii economici au urmat patru module de training: managementul financiar, marketing, business, resurse umane.
„Metodologia participativă, împărţirea participanţilor în grupuri mici, axarea pe soluţii practice face acest stagiu unul deosebit de util. O asemenea formă de instruire vine să suplinească un gol acut de cunoştinţe pe acest segment. Asta fiindcă noi nu avem deocamdată o şcoală a antreprenorului, în deplinul sens al cuvântului. La noi, oamenii se lansează în afaceri din entuziasm, pe parcurs fiind nevoiţi să recupereze din mers deficitul de cunoştinţe şi capacităţi.”, susţine Victor Parlicov, expert economic la IDIS „Viitorul”.
Buza Valeriu, director al unei gospodării ţărăneşti din Nisporeni, relatează că, fiind foarte prins în administrarea afacerii sale, nu reuşeşte să ţină pasul cu evenimentele care afectează sectorul de business: „A fost foarte necesară partea pe Standardele Naţionale de Contabilitate. Eu nu am studii în domeniu şi înţeleg că e spre binele meu să posed mai multă informaţie. Altfel, cum voi putea să progresez?”
„Deşi am studii superioare în domeniul finanţelor şi asigurărilor, am avut multe de învăţat de la acest stagiu de scurtă durată. Spre deosebire de facultate, unde am învăţat teorie pură, la acest curs s-a pus accent pe soluţii la problemele cu care se confruntă un antreprenor. Soluţiile au fost expuse într-un limbaj simplu, pe înţelesul nostru. Sunt de părere că e mai bine să înveţi, de exemplu, cum să eviţi falimentul, decât să înveţi din experienţă ce e asta. Dacă ştii mai multe, poţi să gestionezi mai uşor pierderile şi eşti mai puţin expus la riscuri.”, afirmă la rândul său Sergiu Popovici, director al unui SRL specializat pe producerea articolelor din PVC din Băneşti, Teleneşti.
Prin desfăşurarea acest stagiu pentru antreprenori, s-a urmărit consolidarea deprinderilor şi cunoştinţelor în domeniul dezvoltării afacerilor. Totodată, au fost împărtăşite cele mai bune practici din proiectul PASET şi RISP 2 (Proiectul de creditare a sectorului rural).
Stagiul a fost organizat de AQA Logistic & Consulting, în parteneriat cu IDIS „Viitorul”, în cadrul proiectului „Abilitarea socio-economică a Tineretului PASET”, finanţat de USAID, Banca Mondială şi UNICEF şi implementat de Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor în domeniul agriculturii (CAPMU).

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33