Vizualizări: 4056
Un Centru pentru copii şi tineri cu dizabilităţi mintale a fost deschis la Bălţi
Bălţi, 6 Octombrie 2009 — Marţi, 6 octombrie, la Bălţi, a fost inaugurat oficial Centrul pentru copii şi tineri cu dizabilităţi severe „Danko”.
La deschiderea oficială a Centrului „Danko” au participat numeroşi oaspeţi, printre care reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai unor organizaţii neguvernamentale ce activează în domeniul social, părinţii copiilor care beneficiază de serviciile centrului.
Centrul „Danko” este a opta instituţie socială la Bălţi dintr-o reţea de centre sociale, care au fost deschise în ultimii câţiva ani.
Evenimentul s-a înscris în suita de activităţi desfăşurate în cadrul „Săptămânii Sănătăţii Mintale”, care se desfăşoară în Republica Moldova între 5 şi 10 octombrie.
Directoarea Centrului, Corina Popa, spune că noua instituţie îşi propune să îmbunătăţească calitatea vieţii copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi prin reabilitarea medicală, psihosocială şi incluziune socială. „Aici beneficiarii vor găsi sprijin, înţelegere, dragoste şi căldură sufletească”, a menţionat Corina Popa la deschiderea Centrului „Danko”.
De serviciile Centrului „Danko” din Bălţi beneficiază 20 de persoane cu vârsta cuprinsă între 10 şi 30 de ani, precum şi familiile acestora. Unul din scopurile principale ale Centrului este prevenirea instituţionalizării copiilor cu dizabilităţi mintale.
Centrul „Danko” prestează servicii de la ora 8:00 până la 19:00, pe parcursul a cinci zile pe săptămână. Beneficiarii sunt antrenaţi în diferite activităţi în baza a trei programe.
În vederea acordării consilierii psihoprofesionale, la Centrul „Danko” activează o bună echipă de psihologi, psihiatri, psihoterapeuţi, ludoterapeuţi şi logopezi. Vor fi organizate diverse activităţi în vederea aplicării terapiei prin joc şi excursii în afara localităţii.
Centrul „Danko” a fost deschis cu susţinerea Asociaţiei SOMATO şi suportul financiar al Guvernelor Suediei şi R. Moldova cu asistenţa tehnică a Fondului de Investiţii Sociale din Moldova.
# # #
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm, contactaţi: Corina Popa, director Centru „DANKO” +/231/937-38
www.somato.md

Autor: Asociatia SOMATO
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33