16 Iunie 2014 — Stimaţi colegi, camarazi, prieteni,
În cadrul acestei conferinţe, o atenţie deosebită va fi acordată problemei privind beneficiile economice şi sociale ale integrării euroasiatice pentru ţara noastră. Avem printre noi economişti foarte experimentaţi, competenţi în cifre, iniţiaţi în tendinţe şi capabili să dea prognoze de lungă durată. Sînt convins că toţi vom prelua cunoştinţe utile şi argumente fundamentale în susţinerea vectorului estic de dezvoltare al ţării noastre. Aceste argumente ne vor fi utile şi pe linia de partid, pentru desfăşurarea unui lucru calitativ cu cetăţenii, pentru instruirea alegătorilor.
Eu însumi, în repetate rînduri, am ţinut discursuri la diferite întruniri pe probleme privind perspectivele economice ale aderării la Uniunea Vamală. Totuşi, astăzi, odată ce aspectul economic va fi discutat într-un mod aprofundat de către alţi participanţi, voi aborda o altă problemă, pe care, personal, o calific drept foarte alarmantă – problema riscurilor şi perspectivelor păstrării statalităţii moldoveneşti în sine. Cu alte cuvinte, vreau să dau o apreciere intrapolitică evenimentelor din Moldova, urmînd să facem o privire anume prin această prismă asupra ideii de integrare în UV.
Pentru început, voi face o scurtă incursiune istorică pentru a înţelege mai bine premisele evenimentelor penibile, care ne-au dominat în trecutul recent şi continuă să ne domine şi în prezent. Exemplele prezentate vor indica asupra concluziilor generale, pe care vom fi nevoiţi să le facem.
Timp de mai mult de două decenii, Moldova are calitatea de stat independent. Practic, odată cu obţinerea independenţei, noi ne-am pierdut performanţa teritorială. Mai mulţi factori au contribuit la acest lucru. Totuşi, trei dintre aceştia merită a fi menţionaţi în mod aparte.
Primul factor îl reprezintă cursul Chişinăului spre românizare şi unionism. Mai mulţi oameni de cultură şi poeţi, care au reuşit să ajungă la putere, au decis că Moldova, în primul rînd, trebuie să se pregătească pentru unire cu România vecină. Aceşti poeţi, deveniţi, peste noapte, funcţionari publici, şi-au închipuit că au toate motivele pentru a decide soarta ţării în locul poporului. Aspiraţiile lor unioniste au fost prea evidente şi au constituit un prilej de revoltă pentru cea mai mare parte a populaţiei.
După mai mulţi ani, din amintirile publicate ale unor foşti oficiali români, a devenit cunoscut faptul că, în anul 1991, primul Preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, i-a propus preşedintelui roman de atunci, Ion Iliescu, aderarea Moldovei la România. A devenit cunoscută şi valoarea tranzacţiei – Snegur era dispus să cedeze statul în schimbul funcţiei de vice-preşedinte al României. Nu e grav că Moldova urma să se transforme în cîteva judeţe româneşti marginale. Guvernarea chişinăuiană nu se prea complica în privinţa acestui fapt. Totuşi, atunci, din careva considerente geopolitice şi intrapolitice, Iliescu a refuzat tranzacţia, dar acest moment, oricum, nu schimbă esenţa ofertei din partea Chişinăului oficial.
Al doilea factor îl constituie crearea, la Chişinău, a unei guvernări etnocrate şi apariţia ideologiei şovine. În acea perioadă, dispoziţiile politice şi psihologice din societate nu erau caracterizate prin spirit de prietenie. Capitala a fost lovită de un val de isterie rusofobă. Au început coliziuni după criterii etnice şi lingvistice. Oamenii erau pur şi simplu bătuţi în stradă. Bătăi aveau loc chiar şi în Parlament, unde au avut de suferit cîţiva deputaţi de pe malul stîng al Nistrului. Toate aceste momente nu au putut să nu se răsfrîngă în mod bolnăvicios asupra societăţii la nivel naţional. Etnocraţia şi xenofobia au transformat foarte repede poporul moldovenesc paşnic şi unit de altă dată, într-o societate dezasortată, plină de ură reciprocă şi de intoleranţă. Am încetat să mai fim un popor unit.
Şi, în sfîrşit, al treilea factor, cel care a condiţionat pierderea integrităţii noastre, a fost incapacitatea Chişinăului de a asculta şi de a auzi regiunile. În locul unor negocieri constructive şi remize reciproce, s-a recurs la injurii, pumni, pentru ca în final, în genere, să se recurgă la arme. Campania sîngeroasă împotriva Găgăuziei şi războiul de pe Nistru au destrămat definitiv ţara noastră, noi nefiind, pînă în prezent, în stare să ne revenim după acele pierderi.
De ce am adus toate aceste exemple cu o vechime de mai bine de douăzeci de ani? Pentru că acele evenimente reflectă într-un mod foarte complex erorile de sistem ale autorităţilor, aceste erori fiind repetate şi în prezent. Mai mult ca atît, acum ca nicicînd în ultimele două decenii, Moldova se află foarte aproape de riscul de repetare a evenimentelor de cîndva.
La fel ca şi atunci, autorităţile chişinăuiene actuale ţin cursul spre românizarea ţării, au permis diverselor structuri româneşti să facă propagandă nedisimulată şi să întreprindă alt gen de activităţi specifice pe teritoriul Moldovei. Chiar şi recentul recensămînt, din mai, anul curent, a fost organizat sub monitorizarea serviciilor româneşti, care au influenţat în mod direct procesul de înregistrare al cetăţenilor.
În şcolile noastre este studiat cursul de „Istorie a românilor”. Probabil, pentru cineva dintre oaspeţii şi participanţii conferinţei acest lucru va părea greu de imaginat sau chiar un non-sens politic, dar realitatea este anume aşa cum este. Noi ne creştem generaţiile de elevi cu manuale de „Istorie a românilor”, scrise şi chiar editate la Bucureşti. Nu demult, Curtea Constituţională din Moldova a adoptat o decizie prin care limba oficială a statului a fost desemnată cea “română”. Acest lucru a fost făcut în pofida dispoziţiilor articolului 13 al Constituţiei ţării, care stipulează clar – limba moldovenească.
Apropo, practic toţi membrii Curţii Constituţionale au cetăţenie română. Ce înseamnă aceasta? Acest lucru înseamnă că la obţinerea cetăţeniei toţi aceşti oamenii au interpretat cu voce tare imnul României şi au jurat să servească intereselor României. Cred că comentariile sînt de prisos.

Să mergem mai departe. La fel ca şi atunci, la începutul anilor nouăzeci, acum din partea autorităţilor are loc o instigare făţişă a dispoziţiilor rosofobe. Din nou domină etnocratia şi şovinismul sălbatic din partea autorităţilor. În primăvara acestui an, Chişinăul a subsemnat sancţiunile împotriva Rusiei, oficialii moldoveni au participă la sărbătoarea prilejuită de Ziua Rusiei de la Ambasadă, presa proguvernamentală moldovenească demonizează în mod deschis Federaţia Rusă. Practic, are loc crearea imaginii de inamic. Plus la aceasta, Chişinăul participă la exerciţiile militare ale NATO, orientate spre a riposta Rusiei în Europa de Est.
Dar nu e numai atît. La fel cum se întîmpla în anii nouăzeci, Chişinăul se precipită spre o agravare pronunțată a relaţiilor cu Transnistria şi Găgăuzia. Totuşi, de data aceasta se poate produce o separare totală şi definitivă a acestor regiuni.
Plus la aceasta, s-au acumulat contradicţii privind politica internă, are loc o lacerare la nivel extern, geopolitic. Vă amintesc că, în anul 2009, puterea, la Chişinău, a fost preluată de către eurounioniştii, care şi-a pus drept scop cursul spre integrarea europeană şi aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Toate ar fi bune şi frumoase. Orice forţă politică se poate exprima aşa cum crede de cuviinţă să o facă. Totuşi, eurounioniştii au trecut de la cuvinte la realizarea concretă a obiectivelor desemnate fără a lua în considerare situaţia politică dificilă din interiorul ţării.
Fiind zoriţi de Bucureşti, Bruxelles şi Washington, în toamna anului trecut eurounioniştii au parafat în grabă Acordul privind Asocierea cu UE, iar la 27 iunie intenţionează să semneze acest document. Care pot fi consecinţele? Drept consecinţă, în ţară se poate crea o situaţie de revoluţie şi se poate produce dispariţia statalităţii moldovenești. Vă explic şi motivul.
La fel ca şi în anii nouăzeci, guvernarea a decis să ignore opinia poporului în cadrul referendumului şi să nu ţină cont de dispoziţiile din teritorii.
Totuşi, în teritorii avem următoarele dispoziţii. În septembrie, 2006, peste 97 la sută din locuitorii Transnistriei, în cadrul unui plebiscit, s-au pronunţat pentru independenţă faţă de Moldova şi unire la Rusia. Chişinăul este liber să nu recunoască legalitatea acelui referendum, totuşi aceasta nu anulează dispoziţia politică a locuitorilor Transnistriei. Chestionările şi consultările repetate, organizate de Tiraspol, au reconfirmat dorinţa locuitorilor de pe malul stîng al Nistrului de a urma vectorul de dezvoltare estic, în special dorinţa de a deveni parte a Uniunii Vamale.
În februarie, curent, deja în Găgăuzia, a avut loc un referendum, scopul principal al căruia a fost identificarea cursului de politică externă, pentru care optează locuitorii din Autonomie. La referendum au participat peste 70 la sută din locuitori. Pentru o eventuală aderare a Republicii Moldova la Uniunea Vamală s-au pronunţat 94% din alegători, „contra” - 1,3%. Restul buletinelor de vot au fost recunoscute drept nevalabile.
Dacă pentru cineva de la Chişinău datele din regiuni nu reprezintă un argument, voi menţiona că, ţinîd cont de rezultatele mai multor sondaje de opinie, pe malul drept al Nistrului, pentru integrarea ţării noastre în Uniunea Vamală se pronunţă peste o jumătate dintre cetăţeni. Adică, numărul acestora îl depăşeşte pe cel al susţinătorilor cursului spre Uniunea Europeană.
Guvernarea ar fi trebuit să manifeste o atitudine calmă şi raţională faţă de rezultatele acestor sondaje. Totuşi, acest lucru nu s-a produs. Referendumul din Găgăuzia a fost declarat nelegitim. Iniţiativa Partidului Socialiştilor de a organiza referendumuri în toate raioanele ţării a fost şi ea oprimată. Am mers pe altă cale şi am adunat, în cadrul unei campanii naţionale, sute de mii de semnături în sprijinirea aderării la Uniunea Vamală. Aceste semnături au o forţă politică semnificativă, căci exprimă voinţa poporului.
Totuşi, autorităţilor nu le pasă. Nu le pasă nici de voinţa locuitorilor Transnistriei, nici de voinţa locuitorilor Găgăuziei, exprimate în cadrul referendumurilor, nici de opinia majorităţii cetăţenilor ţării, stabilită în cadrul sondajelor de opinie, nici de sutele de mii de semnături, pe care le-am adunat noi. Nimic nu a putut opri Chişinăul de la cursul sinucigător spre Uniunea Europeană. Iar preţul pentru acest curs se poate dovedi prea scump – pierderea totală a integrităţii teritoriale a ţării, discordie interetnică şi răscoale sociale.
Este convenabil şi Bucureştiului, şi altor forţe din Occident, care, acum, sînt de acord cu anexarea Moldovei la România. Şi dacă în anul 1991 Snegur era gata să cedeze ţara în locul postului de vice-preşedinte, acum nenorociţii de guvernanţi chişinăuieni sînt dispuşi să cedeze statul fără a obţine măcar acest statut formal. Ei vor deveni, în cel mai bun caz, nişte boieri de nivel local sau Gauleiteri în Orhei, Chişinău, Cahul, Ungheni, Hînceşti – toate transformate în judeţe.
Acest scenariu nu trebuie să pară ireal. Evenimentele de ultimă oră din Ucraina au demonstrat posibilitatea de realizare a orice scenarii. Seismele politice din această regiune încă nu au încetat. Ele abia încep.
Apropo, în Ucraina, o mare eroare a lui Viktor Ianukovici a fost incapacitatea acestuia de a avea o viziune clară asupra lucrurilor, din care cauză Ianucovici n-a organizat la timpul necesar un referendum privind cursul extern al ţării. Fostul preşedinte ucrainean nu a intuit necesitata discutării problemei privind organizarea federativă a ţării. Greşeala pe care a comis-o Ianukovici, o repetă orbeşte şi prosteşte autorităţile actuale de la Kiev, care încearcă să semneze cît mai curînd posibil acest Acord nenorocit, făcînd şi ele acest lucru fără referendum şi consultări cu poporul.
Vedem ce se întîmplă în Ucraina. Nu putem să nu observăm anumite afinităţi cu situaţia din Moldova. Aceeaşi divizare în societate, aceleaşi greşeli, aceleaşi premise pentru distanţare şi ură.
Reieşind din aceste date, din toate lecţiile trecutului şi prezentului, în mod obligator vom ajunge la următoarele concluzii.
1. În Moldova este nevoie de organizarea cît mai urgentă a unui referendum naţional privind vectorul de politică externă a ţării.

2. Majoritatea locuitorilor ţării se opun integrării în Uniunea Europeană. Totodată, majoritatea cetăţenilor se pronunţă pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală. Cursul intransigent al autorităţilor chişinăuiene spre integrare europeană este şi un curs spre destrămarea ţării.

3. Semnarea, la 27 iunie, a Acordului privind Asocierea cu UE poate fi calificată drept o acţiune iresponsabilă şi chiar criminală, care va fi comisă contrar voinţei poporului şi într-un mod alogic.

4. Stoparea de urgenţă a tuturor proceselor integraţioniste, cu atît mai mult – cursul spre integrare în Uniunea Vamală – reprezintă cea mai bună garanţie a păstrării stabilităţii în ţară şi, în special, a păstrării Transnistriei şi Găgăuziei în componenţa Republici Moldova.

5. Raporturile cu Rusia trebuie să reprezinte o prioritate pentru Moldova. Este o necesitate nu doar economică ci şi socială. De acest lucru este legată şi soarta statului nostru. Moldova sau va fi un stat integru alături de Rusia, sau vom rata integritatea şi cea mai mare parte a teritoriului nostru va deveni o delicateţă pentru Bucureşti şi un poligon militar experimental pentru NATO.

6. Dacă Moldova va reuşi, printr-un miracol, să-şi păstreze integritatea încă pînă la alegerile parlamentare din toamna acestui an, următoarea guvernare, care, sperăm, va fi de orientare de stînga, va fi obligată să organizeze, în regim de urgență, un referendum naţional pentru a anula Acordul privind Asocierea cu UE, pentru ca mai apoi să ia cursul spre aderarea Moldovei la Uniunea Vamală şi alte structuri euroasiatice.

Stimaţi participanți ai conferinţei,
Pentru Moldova, apropierea de Rusia şi integrarea în Uniunea Vamală reprezintă nu doar economie, nu doar dezvoltare a industriei, nu doar exporturi, nu doar preţuri avantajoase la gaze naturale, nu doar facilităţi pentru migranţii noştri muncitori.
Aici vedem stabilitate socială şi politică. Iar principalul moment constă în realizarea integrității teritoriale. Şi garanţia dezvoltării statalităţii noastre moldoveneşti.
Aş avea un mesaj pentru toţi oaspeţii noştri din spaţiul CSI, mai ales din Rusia. Am vorbit în repetate rînduri şi voi repeta şi acum. Sîntem popoare frăţeşti, cu o lungă istorie comună, cultură comună, credinţă comună, interese comune pe arena internaţională şi în sfera economică. Avem mult mai multe motive pentru coeziune, decît pentru dezbinare. Nu vom putea fi separaţi prin frontiere, prin acorduri scrise pentru noi în străinătate şi prin scenarii oculte.
Da, astăzi trăim o perioadă complicată în relaţiile noastre. Dar este un lucru reparabil. Va veni timpul, sperăm să se producă cît mai curînd, cînd vom pune capăt tuturor proceselor occidentaliste, care ne dezbină ţara.
Ne aşteaptă mari schimbări şi perspective în spaţiul euroasiatic. Promit că socialiştii vor face tot posibilul pentru a include Moldova în toate aceste procese. Dacă nu ne va reuşi astăzi, ne va reuşi mîine.