Nume
Parola
Vizualizări: 3072
Socialiştii vor majorarea pensiilor cu 20 la sută
26 Martie 2014 — Astăzi, mai mulţi activişti din cadrul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, ai mişcării de tineret “Garda Tînără”, pensionari şi susţinători ai PSRM au venit în faţa Ministerului Agriculturii pentru a-şi exprima dezacordul cu politicile promovate de actuala guvernare în domeniul sistemului de pensionare.
Protestatarii s-au arătat indignaţi faţă de intenţiile guvernării de a majora pensiile cu 6-7 % în timp ce tarifele şi preţurile la majoritatea produselor de prima necesitate au crescut substanţial. De asemenea, a fost expusă nedumerirea faţă de acţiunile Guvernării, care a găsit bani pentru majorarea de circa trei ori a salariilor judecătorilor, caută posibilităţi de majorare a indemnizaţiilor pentru copiii ambasadorilor, alocă terenuri pentru apartamentele deputaţilor în timp ce pensionarii cu greu găsesc bani pentru de-ale gurii.
„În Moldova trăesc bine doar conducerea ţării şi oligarhii. Pentru cine lucraţi, „dragi” guvernanţi?”, au scandat participanţii la protest.
Socialiştii au insistat ca proiectele de lege în domeniul sistemului de pensionare, elaborate de socialişti să fie incluse în regim de urgenţă pe ordinea de zi a Parlamentului şi să fie aprobate în cel mai scurt timp. Potrivit socialiştilor, proectele de lege menţionate prevăd:
- Majorarea pensiilor cu 20 la sută.
- Egalarea în drepturi a pensionarilor care s-au pensionat pînă la 1999 şi după acest an.
- Transmiterea dreptului de moştenire a pensiei timp de 5 ani urmaşilor celor care au decedat înainte cu cîţiva ani de a se pensiona sau în perioada de 5 ani după pensionare.
Protestatarii au scandat: „Jos Buliga”, „Nu genocidului!”, „Cerem majorarea pensiilor!”, „Nu pensiilor mizere!” etc.
Menţionăm, că déjà de un an proiectele de lege privind pensiile, elaborate de PSRM se prăfuesc în birourile parlamentarilor.