Nume
Parola
Vizualizări: 3114
Socialiştii salută decizia PCRM
20 Iulie 2012 — Partidul Socialiştilor din Republica Moldova salută decizia PCRM de a sprijini idea şi iniţiativa socialiştilor privind organizarea unui referendum cu privire la demiterea primarului general al mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă. Decizia în cauză a fost făcută publică în cadrul şedinţei de astăzi a Consiliului Municipal. În acest context, socialiştii speră că reprezentanţii PCRM vor adera la grupul de iniţiativă pentru organizarea referendumului, care, actualmente, se află la etapa de formare.

Sîntem de părere că oraşul trebuie să fie eliberat de acest „cadru de conducere” iresponsabil şi neprofesionist, precum este actualul primar. Grupul de iniţiativă pentru organizarea referendumului este deschis pentru toate forţele politice şi civile. Cu eforturi conjugate, precum şi cu sprijin din partea orăşenilor, vom putea desfăşura acest referendum cu succes.

Plus la aceasta, consilierii municipali din partea Partidului Socialiştilor au abordat din nou problema privind evacuarea pietrei «lui Ghimpu», instalate în mod ilegal în Piaţa Marii Adunări Populare. Ţinînd cont de faptul că la şedinţă au fost prezenţi 22 de reprezentanţi ai fracţiunii comuniştilor, 2 socialişti, 17 reprezentanţi ai partidelor Alianţei şi deputaţi independenţi, a existat speranţa ca acest subiect va fi discutat de majoritatea prezentă la şedinţă, compusă din comunişti şi socialişti. Totuşi, reprezentanţii partidelor Alianţei au părăsit şedinţa, care, din cauza lipsei de cvorum, a fost declarată închisă.