Nume
Parola
Vizualizări: 2852
Igor Dodon a avut o întrevedere cu reprezentanţii Parlamentului European 25 iunie 2012
25 Iunie 2012 — Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din R Moldova,
împreună cu deputatul Zinaida Greceanîi şi secretarul executiv al PSRM
Valentin Crîlov, au avut o întrevedere cu reprezentanţii Delegaţiei
Parlamentului European, condusă de către Libor Rucek, vice-preşedinte
al Parlamentului European, lider al Alianţei Progresiste a
Socialiştilor din Parlamentul European.
În cadrul discuţiei părţile au abordat un larg spectru de subiecte de
interes comun, parlamentarii europeni manifestînd interes faţă de
procesele social-politice din ţara noastră.
În acest context, Igor Dodon a ţinut să informeze despre ultimele
evoluţii politice din Moldova, starea social-economică reală şi
iniţiativele concrete ale socialiştilor din cadrul Legislativului.
Libor Rucek a salutat activitatea socialiştilor moldoveni,
încurajîndu-i şi dorindu-le realizări în activitatea pe care o
desfăşoară.
Aceasta este cea de-a doua întrevedere a lui Igor Dodon şi Libor Rucek
din acest an, în cadrul căreia părţile au convenit asupra unui
parteneriat activ pe viitor.