Nume
Parola
Vizualizări: 2717
Socialiştii promovează un proiect de modificare a legislaţiei ce ar prevede interzicerea partidelor care activează împotriva statalităţii RM
6 Iunie 2012 — Astăzi, în cadrul Comisiei Juridice, numiri şi imunităţi a fost examinat proiectul de modificare şi completare a unor acte legislative care să prevadă interzicerea acţiunilor partidelor politice, şi a partidelor politice, care pledează împotriva suveranităţii şi integrităţii RM. Totodată, potrivit proiectului, autorităţile administraţiei publice locale urmează să întreprindă măsuri de interzicere sau suspendare a întrunirilor publice, organizate în asemenea scopuri de partidele politice.
Proiectul a fost prezentat de către deputatul socialist Igor Dodon.
După discuţii aprige dintre socialistul Igor Dodon şi liberalii Mihai Ghimpu şi preşedintele Comisiei, Victor Popa, împotriva proiectului au votat doar 3 din 7 membri ai comisiei prezenţi, astfel, nefiind întrunit numărul de voturi necesar ca proiectul să fie respins.
“Contra” au votat liberalii Victor Popa, Mihai Ghimpu şi democratul Andrian Candu. S-au abţinut reprezentanţii PLDM: Angel Agachi, Lilian Zaporojan şi Iurie Chiorescu. “Pentru” a votat deputatul PD - Alexandru Stoianoglo.
Astfel, Comisia nu a reuşit obţinerea unui aviz negativ la proiectul promovat de socialişti, urmînd ca acest proiect să fie înaintat Parlamentului pentru aprobare.
Potrivit iniţiativei socialiştilor, trebuie modificate următoarele acte legislative: Legea privind întrunirile, Legea privind administraţia publică locală, Legea privind partidele politice, Legea cu privire la asociaţiile obşteşti.