Nume
Parola
Vizualizări: 1657
Rolul APL în procesul de aderare la UE, reforma, amalgamarea și cooperarea – subiecte cheie în atenția aleșilor locali din Franța, România și R. Moldova!
3 Aprilie 2023 — Primari din Franța, România și Republica Moldova s-au reunit la Chișinău în perioada 30-31 martie, în cadrul conferinței „Franța-Moldova în domeniul guvernării locale și perspectivele europene ale vecinătății estice". Scopul evenimentului a fost de a consolida cooperarea dintre APL din cele trei state, rolul APL în impulsionarea procesului de aderare a RM la UE, descentralizarea, organizarea teritorială și experiența Franței în acest domeniu, amalgamarea voluntară a comunităților locale, cooperarea inter-municipală, finanțarea și gestionarea finanțelor publice, dar și a crizelor actuale, descentralizarea sistemului de salarizare, modele eficiente de prestare a serviciilor publice, reglementări de mediu, managementul apei și deșeurilor etc.

Președinta CALM, Tatiana Badan, a salutat prezența colegilor din Franța și România la Chișinău și a mulțumit tuturor partenerilor internaționali care au susținut CALM în toți acești ani. „Recunoștință deosebită Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, Comitetului Regiunilor al Uniunii Europene, asociației pan-europene APL – CEMR, NALAS, Delegației Uniunii Europene în Moldova, USAID, Agenția Elvețiană SDC, Asociației Comunelor din România etc."

Potrivit Tatianei Badan, acum, după obținerea statutului de țara candidată la aderarea la Uniunea Europeană, suntem obligați să profităm la maximum de oportunitățile pe care Republica Moldova nu le-a mai avut. „Este vorba despre programe și proiecte de investiții capitale în infrastructură, aderarea la noile instrumente ale Uniunii Europene, dar și de perspectiva de a trece finanțarea prin instrumentul IPA – Instrumentul Uniunii Europene de pre-aderare.

„Vorbim și de perspective noi de cooperare descentralizată, de înfrățiri și parteneriate dintre APL din R. Moldova și din țările europene. Acest fapt se confirmă deja și prin actuala vizită a colegilor primari din Franța, care sunt cu noi la acest eveniment."

Și Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Graham Paul, a vorbit despre importanța cooperării descentralizate în contextul în care Republica Moldova și-a confirmat vocația europeană. „Prezența primarilor din Franța la Chișinău reprezintă un semn de susținere a parcursului european al R. Moldova", a menționat Excelența Sa.

Președinta Administrației Publice din Parlamentul Republicii Moldova, Larisa Voloh, a declarat că evenimentul organizat la Chișinău constituie o oportunitate de a reflecta asupra progresului obținut de statul nostru și de a ne asigura angajamentul comun pentru îmbunătățirea și împărtășirea valorilor comune europene, în cadrul unei democrații veritabile, pe o platformă a parteneriatului bazat pe interese comune și responsabilități. „În această perioadă marcată de multiple crize, solidaritatea și unitatea sunt cheia succesului. Acest lucru l-a demonstrat și R. Moldova, când și-a deschis larg brațele pentru miile de refugiați din Ucraina care, fie au decis să rămână în R. Moldova, fie au traversat statul nostru pentru a se stabili în una din țările UE."

Viceprimarul orașului Brest, președintele Comisiei Franța-România a AFCCRE, Fortune Pellicano, a amintit că primarii din Franța au mai avut ocazii să-și cunoască colegii din R. Moldova, atât în Franța, cât și în România, iar acest lucru s-a întâmplat grație cooperării cu Asociația Comunelor din România. „Noi avem rolul determinant nu doar în îmbunătățirea serviciilor publice pentru cetățeni, dar și în promovarea democrației locale", a menționat alesul local francez.

Președintele Asociației Comunelor din România, primar de Vulcana Băi, Dâmbovița, Emil Drăghici, a propus ca forumul cooperării descentralizate franco-român (la mai multe ediții ale căruia au participat și reprezentanții CALM) să fie redenumit în forumul cooperării descentralizate franco-române-moldovene. În altă ordine de idei, Emil Drăghici, s-a declarat total împotriva fuziunii forțate a APL-urilor, cooperarea dintre UAT-uri fiind soluția optimă ce ar oferi posibilități de dezvoltare, în special, a localităților rurale.



Primarul de Ploeuc l Hermitage, președintele Delegației franceze la Congresul Puterilor Locale și Regionale al Consiliului Europei, Thibaut Guignard, a vorbit despre importanța CALM la Congresul Puterilor Locale și Regionale în promovarea democrației locale din Republica Moldova și a apropierii statului nostru de standardele UE.

Directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, a menționat că se dorește ca APL din R. Moldova să se regăsească în cadrul mai multor instituții europene obiectivul cărora este dezvoltarea locală și regională. „În primul rând ne dorim să identificăm o formulă de participare mai activă a CALM în cadrul Comitetului European al Regiunilor. Avem tot suportul fraților din România și mizăm pe susținerea colegilor din Franța pentru a realiza acest deziderat. Astfel vom fi auziți mai bine atunci când UE elaborează programe sau mecanisme de dezvoltare a R. Moldova la nivel local."

De asemenea, primarii francezi au împărtășit din experiența lor, în contextul în care Franța este una dintre cele mai fragmentate din punct de vedere teritorial, despre cooperarea cu APL din R. Moldova și România, dar și despre schimbarea esențială a rolului primarilor în perioada de gestionare a COVID-19. Totodată, aleșii locali francezi au afirmat că 80% din bugetul european este direcționat pentru două priorități: tranziția verde și protecția socială și, în acest sens, rolul primarilor este prioritar.

Vladimir Bodean, primar de Șișcani, Nisporeni, a explicat că Franța este una dintre puținele țări ale UE care s-au opus cel mai mult reformei administrativ-teritoriale. „În schimb, francezii au avut posibilitatea legală de a crea un fel de comuniuni pentru a-și putea soluționa problemele ce vizează prestarea serviciilor publice, cum ar fi apa și sanitația, deșeurile etc. Acest lucru le-a oferit posibilitatea de a exista și a se dezvolta și celor mai mici primării, cu 200 sau 500 de locuitori. În Franța au fost 37 mii 800 de comune, după amalgamarea voluntară au rămas circa 34 de mii, important este că acest lucru a fost voluntar, iar APL-urile care au fuzionat au făcut-o mai mult din cauza așezării geografice, nu din motive geopolitice," a relatat primarul de Șișcani.

De asemenea, Ronan Dantec, senator de Loire-Atlantique, consilier municipal din Nantes, purtător de cuvânt al CEMR pentru Mediu, a explicat că deși unii cred că în Franța sunt prea multe comune, acestea funcționează foarte bine, iar reprezentanții APL muncesc pentru a anima comunele, pentru a le oferi șansa la dezvoltare, inclusiv prin gestionarea finanțărilor europene.

În contextul perspectivei europene a R. Moldova, primarul municipiului Edineț, vicepreședintele CALM, Constantin Cojocaru, a scos în evidență faptul că statul nostru este lider printre țările Parteneriatului Estic. „Conștientizăm foarte bine că am prins ultimul tren spre aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană și nu avem dreptul să ratăm această șansă istorică."

Primarul municipiului Chișinău, vicepreședintele CALM, Ion Ceban, a constatat că de funcționarii publici și acțiunile acestora depinde cum este percepută ideea de integrare europeană. „Aderarea la Uniunea Europeană este o oportunitate, dar este și o responsabilitate. Cred că toată lumea trebuie să-și suflece mânecile și să acționeze prin îmbunătățirea standardelor de calitate a vieții în toate domeniile, începând cu cel al justiției și finalizând cu cel al administrației publice locale."



În încheierea evenimentului, Viorel Furdui a mulțumit pentru prezența la Chișinău a reprezentanților APL din cele două state. „În aceste două zile am învățat foarte multe lucruri importante, elemente care vor fi utile inclusiv în relația noastră cu autoritățile centrale pe domeniul reformei, a amalgamării voluntare. Considerăm că asemenea reuniuni, schimburi de experiență și parteneriate sunt extrem de benefice pentru în calea noastră spre integrarea europeană".

Conferința „Franța -Moldova în domeniul guvernării locale și perspectivele europene ale vecinătății estice" a fost organizată de Ambasada Franței, Asociația Franceză a Consiliului Municipalităților și Regiunilor Europene, în parteneriat cu CALM, cu sprijinul Delegației pentru Acțiunea Externă a Autorităților Locale și Regionale a Ministerului Francez al Europei și Afacerilor Externe, al rețelei PLATFORMA, susținută de CEMR.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă