Nume
Parola
Vizualizări: 3669
Autoritățile locale și cele centrale fac front comun pentru a susține refugiații din Ucraina!
28 Februarie 2022 — O ședință online a reprezentanților autorităților centrale și celor locale pentru consolidarea și coordonarea eforturilor în gestionarea eficientă a fluxului de refugiați ucraineni, care sunt nevoiți să-și părăsească țara în contextul războiului declanșat de Rusia, a avut loc sâmbătă, 26 februarie. La eveniment au participat circa 270 de reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Serviciilor Teritoriale ale Cancelariei de Stat, primari și alți reprezentanți ai APL, structurilor teritoriale de asistență socială etc.
Prim-ministra Natalia Gavrilița a menționat că Republica Moldova nu a mai avut asemenea fluxuri de refugiați și, cu toate acestea, mobilizarea întregii societăți facilitează gestionarea situației. Natalia Gavrlița a vrut să afle care sunt nevoile specifice le nivel local pentru ca statul nostru să poată interveni și în continuare prompt. „Eforturile nostru este apreciat atât de către cetățenii ucraineni, cât și de către organismele internaționale, lucru pentru care vă mulțumesc”, a specificat șefa Executivului de la Chișinău.
Ministrul Muncii ș Protecției Sociale, Marcel Spatari a anunțat că a fost elaborat Regulamentul privind organizarea și funcționarea Centrelor de plasament temporar pentru refugiați, documentul urma să fie expediat tuturor structurilor de asistență socială din țară.

Totodată, s-a vorbit despre necesitatea centralizării informației privind numărul de persoane plasate în centrele temporare și la persoanele fizice, spațiile identificate de autoritățile locale ce ar putea deveni centre de plasament temporar pentru refugiați și activarea treptată a acestora, în funcție de numărul de refugiați care vor veni în Republica Moldova. Marcel Spătari a anunțat că Centrul de coordonare activează în regim non-stop, iar orice detalii referitor la plasarea și direcționarea către centrele de plasare a refugiaților pot fi aflate la linia fierbinte: 0-8000-1527.

De asemenea, s-a menționat și despre diferența dintre centrele de triere și cele de azil, modalitatea de documentare a refugiaților, accesul acestora la serviciile medicale etc. În contextul în care mai mulți cetățeni ai Ucrainei au solicitat autorităților locale ajutor în eliberarea unor tipuri de acte, s-a specificat că perfectarea acestora poate fi efectuată doar de către Ambasada Ucrainei în Republica Moldova.

Autoritățile publice locale au venit cu propunerea ca în această perioadă de criză să fie excluse procedurile birocratice ale achizițiilor publice în condiții de maximă transparență, în scopul asigurării necesităților privind gestionarea fluxului de refugiați.
Totodată, aleșii locali au solicitat Guvernului RM să se adreseze partenerilor de dezvoltare în vederea diminuării riscurilor în domeniul securității alimentare și produselor de primă necesitate, deoarece mai multe produse care sunt comercializate în Republica Moldova erau importate din Ucraina.

Autoritățile locale au vorbit și despre implicarea impresionantă a oamenilor din comunitățile noastre în vederea susținerii cetățenilor din Ucraina.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă