Vizualizări: 2028
Nina Cereteu: „Inițiativa Guvernului de a plafona taxele locale reprezintă o imixtiune în autonomia locală și încalcă prevederile Cartei Europene a autonomiei locale”
12 Octombrie 2020 — Întrevederea primarilor cu reprezentanții Ministerului Finanțelor nu a dat rezultate. Proiectul privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021 a fost publicat fără a ține cont de solicitările aleșilor locali. Primarul orașului Drochia, vicepreședintele CALM Nina Cereteu crede că asemenea consultări sunt mimate, iar pentru autoritățile centrale nu contează ce cred primarii despre inițiativele lor.
„Dezamăgirea noastră este mare deoarece constatăm, a câta oară, că a fost o simplă mimare a consultărilor cu CALM deoarece, într-un final, și-au menținut poziția de plafonare a taxelor locale”, a declarat Nina Cereteu.
Potrivit alesului local din Drochia, explicația că agenții economici trebuie să aibă previzibilitate în ceea ce privește taxele locale, de asemenea, nu are substanță. „Nu sunt ei mai cointeresați decât noi, primarii, să atragă noi investiții, să fie deschise noi locuri de muncă.”
Nina Cereteu a fost de părere că de când a început pandemia statul nu a făcut absolut nimic pentru agenții economici din localități. Noi, autoritățile publice locale, i-am scutit de taxele locale, adică i-am susținut și i-am ajutat cum am putut.
Vicepreședintele CALM a constatat că această inițiativă reprezintă o imixtiune în autonomia locală, se încalcă prevederile Cartei Europene a autonomiei locale și asistăm la o centralizare masivă a puterii. „Este evident faptul că se promovează interesele unor agenți economici mari, în defavoarea celor mici.”
Comentând inițiativa Ministerului Finanțelor de a anula unele taxe locale, primarul orașului Drochia a afirmat că pentru orice autoritate publică locală contează orice bănuț. „Noi luptăm pentru a acumula venituri la buget, pentru a nu depinde de autoritățile centrale, să nu fim nevoiți să stăm cu mâna întinsă atunci când mergem la Guvern cu solicitări de a obține o anumită finanțare.”
Vicepreședintele CALM consideră că în cazul în care unele taxe locale se anulează, atunci din bugetul de stat trebuie identificate resurse pentru a compensa pierderile suportate de bugetele locale. „Mă întreb unde este autonomia noastră locală, dacă Guvernul se implică prin intermediul Ministerul Finanțelor și gestionează așa cum vor ei aceste taxe locale: dacă vor le anulează, dacă vor le introduc sau le plafonează. Pentru ce mai există autoritățile locale, doar ca să execute politica de stat a Ministerului Finanțelor și a Guvernului”, a întrebat Nina Cereteu.
Și în cazul anulării facilității fiscale de 15% care se aplică în prezent la impozitul pe bunurile imobiliare tot APL va avea de suferit, deoarece puțini vor înțelege că atât scutirea, cât și anularea acestei facilități nu depinde de autoritățile locale. „Mai ales în această perioadă de criză pentru mulți dintre cetățeni contează foarte mult această facilitate care, dacă se anulează, le va crea dificultăți”, a conchis primarul de Drochia.
Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33