Vizualizări: 2104
Directorul executiv al CALM Viorel Furdui: „Această criză pandemică ne arată rolul incontestabil al autorităților locale și de ce este necesar de a avansa pe calea descentralizării și autonomiei locale”
22 Aprilie 2020 — În această perioadă de criză pandemică, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) activează la turații maxime. Potrivit directorul executiv al CALM Viorel Furdui, principalele domenii abordate de CALM vizează procesul decizional, de elaborare a politicilor și de consultare a membrilor. „Specialiștii CALM sunt implicați în diverse procese de avizare, de elaborare a opiniilor, adresări privind ceea se întâmplă în administrația locală odată cu instituirea stării de urgență. Acum reprezentanții APL au nevoie și de alte tipuri de consultări, cum ar fi achizițiile publice, organizarea ședințelor consiliilor locale, etc.”
Viorel Furdui a constatat că acum au fost scoase în evidență multiplele probleme ce sunt generate de lipsa competențelor autorităților locale, a resurselor necesare APL pentru a-și exercita atribuțiile etc. „Această criză a demonstrat încă o dată cât de importante sunt autoritățile publice locale, cât de necesar este de a avansa în domeniul reformelor APL, în vederea întăririi capacităților financiare și umane la nivel local.”
Totodată, directorul executiv al CALM a scos în evidență faptul că în această perioadă cea mai mare parte a responsabilității este pe umerii autorităților publice locale. „Chiar în situația când lipsesc specialiștii și resursele la nivel local, primarii reușesc să-și exercite competențele în cel mai onest și efectiv mod și contribuie într-o măsură esențială la realizarea tuturor măsurilor necesare pentru a contracara această pandemie”, a punctat Viorel Furdui.
În această privință, CALM a elaborat mai multe adresări prin care solicită Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale diverse interpretări, dar și propune soluții pentru ca autoritățile publice locale să poată mult mai ușor să-și exercite atribuțiile. O altă direcție de activitate în această perioadă a fost cooperarea cu autoritățile centrale privind diseminarea informației, dar și informarea corespunzătoare a APL în ceea ce privește multiplele documente elaborate de către organele responsabile de gestionare a acestei crize. „Sunt mai multe ordine, instrucțiuni, protocoale care, din anumite motive, nu ajung în timp util la autoritățile publice locale și astfel în procesul de muncă apar foarte multe întrebări, probleme legate de cum trebuie să se comporte autoritățile locale în anumite situații, dar și care sunt posibilitățile de a soluționa multitudinea acestor probleme.”
În acest context, CALM în parteneriat cu PNUD, Ministerul Sănătății și Organizația Mondială a Sănătății a organizat mai multe conferințe video cu majoritatea primarilor din RM. „Deși am avut puțin timp pentru a informa reprezentanții APL despre organizarea acestor evenimente și un orar destul de intensiv, credem că au fost niște acțiuni de succes, deoarece pentru prima dată, la nivelul întregii republici au avut loc asemenea acțiuni cu participarea a circa o mie de primari, președinți de raioane și alți funcționari din primării”, a explicat directorul executiv al CALM. Astfel, reprezentanții APL au avut posibilitatea să afle mai multe informații de la factorii decizionali ai Ministerului Sănătății și ai OMS, dar și să adreseze întrebări și să solicite răspunsuri la diverse situații complicate cu care se confruntă.
„În afară de aceasta, în rezultatul acestor acțiuni, urmează să fie analizate multiplele întrebări la care nu s-au identificat la acel moment răspunsurile, acestea vor fi analizate, structurate și prezentate autorităților centrale pentru a fi soluționate.”
De asemenea, zilele trecute, CALM în parteneriat cu proiectul Mă IMPLIC (finanțat de Guvernul Elveției) au distribuit 2000 litri de dezinfectanți și 500 viziere pentru 50 APL-uri din Republica Moldova. Aceste primării au fost selectate după niște criterii foarte clare, în special s-a ținut cont de numărul de persoane infectate cu COVID-19. „Urmează să donăm și mănuși speciale pentru a asigura aceste localități cu minimul necesar în procesul de combatere a acestui virus. În cazul dat intenția a fost de a susține reprezentanții APL, cei care sunt nemijlocit implicați în aceste activități și care au nevoie de condiții mai sigure de activitate.”
Directorul executiv al CALM și-a exprimat speranța că după ce va trece această criză, guvernanții din RM vor începe a privi cu alți ochi APL și se va înțelege, în sfârșit, că este necesar de a avansa pe calea descentralizării și autonomiei locale, astfel încât APL să poată în deplină măsură să se implice și să contribuie la gestionarea și depășirea unor asemenea situații de criză.
Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33