Nume
Parola
Vizualizări: 5200
Moldova are o agendă pentru combaterea violenţei în familie: Planul Naţional de Acţiuni în domeniul Prevenirii şi Combaterii Violenţei în Familie în Moldova pentru anii 2015-2018
Vadul lui Vodă, 24 Iulie 2014 — Un Plan Naţional de Acţiuni în domeniul Prevenirii şi Combaterii Violenţei în Familie în Moldova pentru anii 2015-2018 a prins contur, în aceste zile, în cadrul atelierului de lucru care s-a desfăşurat, la 22 şi 23 iulie 2014, cu participarea a 35 de persoane, reprezentând instituţii de stat şi organizaţii non-guvernamentale şi naţionale şi internaţionale.

Atelierul de elaborare a Planului Naţional de Acţiuni a fost organizat de Centrul de Drept al Femeilor, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada” şi cu sprijinul Fundaţiei OAK.

35 de profesionişti în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie din Chişinău, Bălţi, Cahul, Căuşeni, Drochia, Ungheni şi alte regiuni ale ţării, reprezentând instituţii de stat şi partenerii acestora din sectorul asociativ, au elaborat un Plan Naţional de Acţiuni, care se înscrie în prevederile Convenției Europene privind Prevenirea și Combaterea Violenţei față de Femei şi Violenţei Domestice.

Principalele contribuţii ale participanţilor la atelier la Planul Naţional de Acţiuni în domeniul Prevenirii şi Combaterii Violenţei în Familie în Moldova pentru anii 2015-2018 vizează cele câteva dimensiuni ale fenomenului:
• Prevenirea violenţei în familie
• Asistența și protecția socială a victimelor violenţei în familie
• Investigarea şi urmărirea în justiţie
• Cadrul legal şi de reglementare
• Consolidarea capacităţii
• Parteneriate şi cooperare în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

După definitivarea documentului, Planul Naţional de Acţiuni în domeniul Prevenirii şi Combaterii Violenţei în Familie pentru anii 2015-2018 va fi prezentat, în septembrie 2014, de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei și dezbătut în cadrul Consiliului Coordonator Interministerial în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

--

CONTACTE:

CENTRUL DE DREPT AL FEMEILOR (CDF)
Str. Sfatul Ţării 27, of. 11, Chişinău
Tel./Fax: 022 237 306 / 068 855 050
Persoane de contact:
Angelina Zaporojan-Pîrgari | e-mail: angelina_zaporojan@yahoo.com
Eleonora Grosu | e-mail: eleonoragrosu@gmail.com

MINISTERUL MUNCII PROTECŢIEI SOCIALE ŞI FAMILIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
Str. Vasile Alecsandri, 1, Chişinău
Persoană de contact:
Veaceslav Albina
e-mail: veaceslav.albina@mmpsf.gov.md

CENTRUL INTERNAŢIONAL PENTRU PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR FEMEII „LA STRADA”
Tel.: 022 23 49 06
Persoană de contact:
Daniela Misail-Nichitin