Vizualizări: 3962
APCD și ALARM cooperează pe probleme specifice de interes comun
Chisinau, 17 Decembrie 2013 — Asociația Patronală a Companii de Colectare a Datoriilor și Asociaţia Lichidatorilor şi Administratorilor din Republica Moldova au semnat un acord de parteneriat, având în vedere intenţia de a coopera pe probleme specifice de interes comun, schimbul de informații, coordonarea de evenimente și cursuri de formare, promovarea intereselor membrilor săi.
ALARM este o asociaţie a practicienilor în insolvenţă şi administrării fiduciare care reprezentă ramura de management anticriză şi are ca obiectiv reglementarea, promovarea şi apărarea activităţilor profesioniste în domeniul insolvabilităţii, dizolvării (lichidării) şi administrării fiduciare a agenţilor economici.
APCD este o asociație a companiilor de colectare a datoriilor şi are drept scop de a promova cele mai bune practici de colectare / recuperare a datoriilor și de gestionare a creanțelor, iar misiunea APCD este de a reprezenta membrii săi la nivel naţional şi internațional, de a promova activitatea de colectare/recuperare a datoriilor şi management al creanțelor.
APCD a fost fondată în decembrie 2011, la inițiativa companiilor de recuperare, cu scopul de a promova și proteja cele mai bune practici de colectare a datoriilor / recuperare și de management al creanțelor.
Asociația Patronală a Companii de Colectare a Datoriilor,
Adresa: mun. Chișinău, str. Hâncești 138/1, MD 2070
Tel: +373 22 85 37 85, Fax: +373 22 85 37 65,
e-mail: info@apcd.md, web: www.apcd.md
follow us on Facebook: http://www.facebook.com/apcd27

Autor: Compania de Colectare a Datoriilor INCASO SRL
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33