Nume
Parola
Vizualizări: 3691
IDIS Viitorul: În anul 2012 economia tinde să revină la nivelul anterior crizei actuale
5 Iunie 2012 — În anul 2012 economia tinde să revină la acelaşi model, anterior, actualei crize, în lipsa oricăror schimbări structurale semnificative, iar PIB-ul va spori cu 3% în termeni reali. În anul 2011 PIB a crescut cu 6,4%. După un avans de 7,5% în primul semestru al anului, ritmul de creştere a încetinit în ultimul trimestru până la 5,3%.

Cheltuielile de consum ale gospodăriilor casnice vor rămâne principalul factor care va susţine creşterea economică (acestea vor reprezenta cca. 93,8% din structura PIB). Valoarea negativă a exporturilor nete va spori, în anul curent, în condiţiile în care este preconizat o creştere mai pronunţată a importurilor (+17,5%) în comparaţie cu creşterea exporturilor (+13,4%). Statul înăspreşte regulile de joc, în condiţiile în care business-ul este şi aşa afectat de şocurile din exterior.

Creşterea veniturilor disponibile ale populaţiei şi reducerea posibilităţilor de investire a banilor, odată cu stagnarea pieţei imobiliare, sunt cauzele principale ale acestor tendinţe. Aşteptata creştere economică, care se întrevedea la jumătatea anului trecut, aşa şi nu s-a produs. Ba dimpotrivă, consumul final, în special cel al gospodăriilor casnice şi impozitele nete pe produse şi-au majorat ponderea în structura PIB. Acest fapt vine în contradicţie cu intenţiile declarate ale guvernului de a îmbunătăţi calitatea creşterii economice prin sporirea rolului factorilor productivi.

Acestea sunt câteva din principalele concluzii ale ediţiei a 23-a a „Monitorului Economic: analize şi prognoze trimestriale”, prezentate azi, 05 iunie 2012, de către experţii IDIS „Viitorul”. Monitorizarea efectuată de experţii IDIS relevă tendinţe pe următoarele sectoare ale economiei naţionale:

Politică. Pentru anul 2012 relaţiile UE-Republica Moldova vor fi în ascendenţă şi se va lucra intensiv asupra Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, este de părere directorul executiv IDIS “Viitorul”, Liubomir Chiriac. “Rusia îşi va reactiva agenţii de influenţă de la Chişinău, va face presiuni şi mai mari asupra autorităţilor moldoveneşti privind reglementarea conflictului transnistrean după scenariul propus de Kremlin şi va pune accentul pe necesitatea integrării Republicii Moldova în Uniunea Vamală Euro-Asiatică”, susţine expertul.

Agricultură. În anul 2012, producţia globală agricolă va înregistra o reducere de circa 9%, iar soldul balanţei comerciale în comerţul cu produse agroalimentare va fi negativ, în mare măsură, datorită creşterii importurilor de cerealiere şi reducerii exporturilor de produse agricole, afirmă expertul economic Viorel Chivriga. “În anul 2012, anticipăm o presiune mai mare asupra prețurilor produselor agricole, datorată majorării costurilor de producere. Acest lucru se va produce din cauza majorărilor preţurilor la carburanţi, la input-uri şi la nutreţuri pentru animale”, explică analistul economic.

Industria şi serviciile. “Pentru anul 2012 anticipăm o încetinire a ritmului de creştere a industriei până la cca. 2%, în condiţiile în care aceasta va fi afectată de reducerea cererii externe”, susţine expertul economic Ion Tornea. Comerţul de bunuri cu amănuntul va fi pilonul de bază al creşterii economice, transporturile totale de mărfuri vor înregistra o diminuare cu cca. 10%, în timp ce transporturile auto de mărfuri şi cele de pasageri se vor situa aproximativ la nivelul anului 2011. Piaţa construcţiilor va stagna în continuare, pentru deblocarea acesteia fiind, în primul rând, nevoie de măsuri de sporire a încrederii investitorilor şi cumpărătorilor în companiile de construcţie.

Comerţul exterior. Evoluţia comerţului internaţional în 2012 îşi va menţine ritmurile mai reduse de creştere faţă de anul 2011, subliniază expertul IDIS, Gheorghe Costandache. “Volumul total al comerţului internaţional al Moldovei va înregistra o creştere de aproximativ 15,5 la sută: exporturile cu 13,4% (2520,0 mil. USD) şi importurile cu 17,5%, deficitul balanţei comerciale va constitui aproximativ 3581,0 milioane USD”, afirmă acesta.

Gospodăriile casnice. În 2012 se va înregistra un ritm de creștere moderat al consumului gospodăriilor casnice, odată cu temperarea creșterii surselor de finanțare a consumului privat, prognozează Tatiana Lariuşin, expert economic IDIS “Viitorul”. “Situația din sfera sociala prezintă unele semne de ameliorare, datorită restabilirii veniturilor disponibile şi transferurilor din străinătate ale persoanelor fizice până la nivelul anilor de pre-criză”, explică Tatiana Lariuşin.

Forţa de muncă. Încetinirea ritmului de creştere economică va limita creşterea salariilor pe parcursul anului 2012, iar migraţia va continua să influenţeze situaţia pe piaţa forţei de muncă şi în acest an, menţionează Tatiana Lariuşin. “Creşterea poverii fiscale şi schimbările recente în Codul Muncii vor genera o creştere a activităţii agenţilor economici în zona gri a economiei naţionale respectiv şi a angajării informale, şi aşa foarte înaltă la moment”.
Politica monetară. Inflaţia pe parcursul anului 2012 va fi mai moderată faţă de anul 2011, consideră experta IDIS, Corina Gaibu. “Din punct de vedere monetar, inflaţia se va situa în jurul valorii de 5,8% şi cursul mediu anual al dolarului nu va depăşi 12 MDL/1 USD”.
Sectorul financiar. Anul 2012 va fi marcat de reducerea în continuare a ratelor dobânzilor la credite, estimează Ion Tornea. “La insistenţa organizaţiilor financiare internaţionale, şi ca urmare a numeroaselor cazuri de atacuri raider asupra băncilor, este de aşteptat să se producă schimbări în ceea ce priveşte mărirea transparenţei acţionariatului băncilor”, mai spune expertul.

Preţurile. Inflaţia în anul curent va înregistra valori mai temperate, fiind umbrită doar de posibilitatea de creştere a tarifelor la energia electrică. Indicele preţurilor de consum va atinge la sfârşitul anului valoarea de 5,8%. “Moldova este afectată enorm de presiunile suplimentare a preţurilor din exterior. Impactul cel mai mare al acestor scumpiri va fi în agricultură şi transporturi, unde anticipăm majorări de preţuri la produsele şi serviciile respective, pentru a compensa costurile mai mari”, consideră Corina Gaibu.

Finanţe publice. Anul 2012 va fi marcat de reducerea asistenţei financiare de către instituţiile internaţionale. Nivelul anual planificat al veniturilor BNP pentru anul 2012 va fi atins în proporţie de 97%, susţine experta IDIS, Angela Secrieru. “Deficitul BNP va reprezenta, în opinia noastră, cca. 70% din nivelul planificat, sau 1030 mil. lei”.

Economia mondială. Anul 2012 se va caracteriza cu ritmuri de creştere a economiei globale mai mici decât se anticipa. Fondul Monetar Internaţional (FMI) prognozează o creştere economică în anul curent de 3,3%, pe când estimările precedente prevedeau o creştere în anul 2012 cu 4%. “În anul 2012, rata de schimb EUR/USD va flota în diapazonul 1,27-1,35, preţurile la principalele alimente pe plan mondial nu vor înregistra creşteri semnificative”, precizează expertul IDIS, Gheorghe Costandachi.

Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Diana Lungu, tel: 221844, e-mail diana.lungu@viitorul.org
Urmăriţi-ne pe pagina web: www.viitorul.org şi pe pagina de facebook: http://www.facebook.com/pages/IDIS-Viitorul/133217178420