Vizualizări: 4600
65 ani de la instituirea Serviciului municipal de ftiziopneumologie din Chișinău
Chisinau, 23 Iunie 2011 — În acest an, Serviciul municipal de ftiziopneumologie din or. Chișinău marchează 65 ani de la instituire. Cu această ocazie, la Casa Sindicatelor, a avut loc o conferință științifico-practică cu participarea specialiștilor din acest domeniu. La eveniment au fost prezenți viceprim-ministrul Mihai Moldovanu, viceministrul Viorel Soltan, șefa Direcției de Sănătate din cadrul Primăriei Municiului Chișinău ș.a.
Anul 1946 se caracterizează prin inaugurarea unui șir de instituții medicale, inclusiv deschiderea Dispensarului orășenesc de tuberculoză, a secției de tuberculoză a Direcției căilor ferate și a cabinetului de tuberculoză în cadrul policlinicii Direcției sanitare a Consiliului de Miniștri a RSSM.
Dna Maria Cetulean, directorul IMSP Spitalul clinic municipal de ftiziopneumologie, Chișinău a făcut o retrospectivă a celor 65 de ani de funcționare a acestui serviciu, evidențiind cele mai importante evenimente care au avut loc pentru locatarii capitalei, dar și a populației Republicii Moldova, în general. Dna Cetulean a menționat că pentru ea este o bucurie să activeze în acest domeniu alături de colegii săi, care au îmbrățișat specialitatea de lucrător în cadrul serviciului de ftiziopneumologie și au rămas fideli profesiei alese. Referindu-se la situația epidemiologică din municipiu, Maria Cetulean a remarcat cu tristețe că rezultatele încă nu sunt cele așteptate și anume de a înregistra un nivel redus al numărului de bolnavi cu tuberculoză și tuberculoză cu rezistență la preparatele antituberculoase. O constatare pozitivă, totuși, este că în ultimii ani se atestă o micșorare a incidenței generale a tuberculozei. Acestui obiectiv este necesar de a-i urma și în continuare.
În mesajul său, dl viceprim-ministrul Mihai Moldovanu, a ținut să îi asigure pe participanții conferinței că Guvernul apreciază la justa valoare activitatea medicilor ftiziopneumologi şi îi va susţine în implementarea tuturor ideilor şi iniţiativelor de succes, ce pot ameliora şi facilita asistenţa medicală ftiziopneumologică în Republica Moldova şi nemijlocit în municipiul Chişinău.
Din partea Ministerului Sănătății, asistența a fost salutată de către viceministrul Viorel Soltan, care, printre altele, a reiterat, că există mai multe provocări ce necesită a fi depășite pentru obținerea unui succes veritabil în controlul tuberculozei, printre acestea fiind implicarea mult mai activă a tuturor serviciilor din domeniul sănătății – asistența medicală primară, serviciul spitalicesc, serviciul ambulator, serviciul de laboratoare, precum și sporirea rolului pacientului și a comunității în stoparea răspândirii tuberculozei în Republica Moldova.
Luminița Suveică, șefa Direcției Sănătate a Primăriei municipiului Chișinău, prezentă la eveniment, a acordat diplome de onoare din partea Direcției la 25 de medici și asistente medicale pentru aportul considerabil pe care îl au în îmbunătățirea sănătății populației. Dna Suveică a mai informat că Autoritățile Publice Locale au susținut și vor susține Serviciul de ftiziopneumologie, în acest an alocând 500 mii lei pentru efetuarea reparațiilor capitale a Spitalului clinic municipal (aceeași sumă a fost alocată și în anul 2010) și 1 milion 350 mii lei pentru procurarea unui aparat radiologic digital pentru investigarea pacienților în acest spital.
Constantin Iavorschi, vicedirectorul IMSP Institutul de Ftiziopneumologie “Chiril Draganiuc” și-a exprimat dorința de a reduce nivelul incidenței tuberculozei gradual și într-un ritm continuu, pentru aceasta fiind necesare mai multe acțiuni concrete, printre care de a ridica nivelul de informare și cultură al populației pentru ca fiecare persoană să fie mai cu grijă față de sănătatea sa; de îmbunătățit nivelul socio-economic al fiecărei familii, de îmbunătățit depistarea și tratamentul pentru ca infecția să nu fie răspândită în societate.
Sofia Alexandru activează în cadrul Serviciului de ftiziopneumologie din anul 1995, din anul 2003 fiind în funcția de vicedirector medical al Spitalului clinic municipal de ftiziopneumologie. În opinia sa, vina pentru predominarea în societate a unei situații epidemiologice nefavorabile în multe cazuri aparține pacienților, pentru că nu consultă medicii la apariția celor mai precoce semne caracteristice tuberculozei. În pofida acțiunilor masive de informare a populației organizate în fiecare an, populația în mare parte este neglijentă față de sănătatea proprie și a persoanelor apropiate, adresându-se la medici în stadii avansate ale bolii, când intervențiile din partea medicilor sunt adeseori fără prea mult success.
În cadrul ceremoniei festive, organizată în dimineața zilei, raportorii au adus multe flori și sincere felicitări tuturor colaboratorilor Serviciului municipal de ftiziopneumologie, care își consacră activitatea pentru combaterea tuberculozei. Conferința științifico-practică a inclus prezentări despre situația epidemiologică a tuberculozei în țară și în municipiul Chișinău; depistarea tuberculozei la copii; tuberculoza cu rezistență la preparatele antituberculoase; DOT și DOTS Plus; tratamentul tuberculozei în condiții de ambulator; aspecte ale tuberculozei și HIV/SIDA etc.
Autor: Centrul PAS

Autor: Centrul pentru Politici si Analize in Sanatate
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33