Vizualizări: 4579
La Rezina va fi inaugurat primul centru comunitar pentru bolnavii de tuberculoză
Chisinau, 6 Iunie 2011 — La 7 iunie, la Rezina, va avea loc inaugurarea primului centru comunitar de suport al pacienților bolnavi de tuberculoză.
Potrivit viceministrului sănătății Viorel Soltan, scopul principal al acestor centre comunitare este de a spori accesibilitatea populaţiei la servicii specializate de asistenţă medicală, de a susţine şi mobiliza comunitatea în vederea prevenirii răspândirii epidemiei de tuberculoză, de a îmbunătăţi compleanţa la tratament prin oferirea suportului social şi efectuarea tratamentului strict supravegheat (DOT) pentru pacienţii cu tuberculoză.
Centrele noi deschise vor fi parte a instituției pe lângă care vor fi deschise și vor activa de comun acord cu cabinetele de tuberculoză, centrele medicilor de familie, asistenţa socială şi alte structuri locale implicate în controlul acestei infecţii, ajutând serviciile medicale şi organizaţiile publice locale să administreze şi să efectueze mai efectiv depistarea şi tratamentul pacienţilor cu tuberculoză pentru a obţine acei indicatori, care sunt prevăzuți de Programul Naţional de Control al Tuberculozei şi care sunt recomandați de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Centrul comunitar de la Rezina este unul din cele zece centre de acest fel, ce urmează a fi deschise pe teritoriul Republicii Moldova. Centrul a fost reparat, mobilat și echipat cu tehnica necesară (computere, imprimante), de asemenea, pentru fiecare centru comunitar a fost achiziționat câte un automobil, ce va fi utilizat pentru efectuarea tratamentului strict supravegheat şi care va ajuta la efectuarea vizitelor de monitorizare în teritoriu.
Centrele comunitare sunt deschise în cadrul proiectului ”Sporirea rolului pacientului și a comunității în controlul tuberculozei în Moldova”, finanțat de Fondul Global pentru combaterea HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei (runda 9).

Autor: Centrul pentru Politici si Analize in Sanatate
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33