Nume
Parola
Vizualizări: 3391
Facilitarea comerţului şi eficientizarea activităţii Serviciului Vamal vor apropia RM de un Acord de liber schimb cu UE
17 Februarie 2011 — Negocierile oficiale pe marginea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE vor demara cel mai probabil în primăvara lui 2011. Or, respectivul document face parte din Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Iată de ce autorităţile trebuie să purceadă neîntârziat la reforme care ar duce la facilitarea comerţului, insistând pe implementarea omogenă a legislaţiei vamale. E nevoie de a efectua un studiu comparativ între legislaţia vamală naţională şi cea europeană. Noul proiect al Codului Vamal trebuie făcut public şi supus consultărilor cu sectorul privat şi cel non-guvernamental.

Ordinele şi dispoziţiile interne ale Serviciului Vamal trebuie revizuite, pentru a verifica dacă sunt respectate rigorile prevederile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Trebuie anulate taxele vamale care nu sunt în conformitate cu OMC şi UE, iar procedurile vamale – simplificate. Totodată, Guvernul trebuie să demonstreze că sunt luate măsurile necesare pentru a garanta controlul comerţului ilicit prin regiunea transnistreană. Pentru a eficientiza controlul traficului de mărfuri, e nevoie de a aduce la nivel operaţional schimbul prealabil de date între RM şi Ucraina.

Toate aceste eforturi de facilitare a comerţului depind în mare parte şi de eficientizarea activităţii Serviciului Vamal. Cel mai sensibil aspect este legat de implementarea politicii de etică. Serviciul Vamal trebuie să investească continuu în creşterea profesionalismului angajaţilor săi şi să asigure promovarea şi retrogradarea doar în funcţie de merite. Asta impune revizuirea mecanismului de semnalare şi de examinare a cazurilor de abateri de la normele de conduită, dar şi a celui de rotaţie a personalului care deţine funcţii sensibile. Comisia Europeană aşteaptă rapoarte de progres ale Serviciului Vamal în aplicarea Planului de dezvoltare instituţională pentru 2009-2011.

Acestea sunt principalele recomandări ale Grupului de lucru pe comerţ, servicii, concurenţă al Convenţiei Naţionale pentru Integrarea Europeană. Propunerile au fost prezentate azi, 17 februarie 2011, ora 15:00, la o conferinţă de presă.

Recomandările reprezintă produsul unei mese rotunde desfăşurate tot la 17 februarie, ora 10:00, la care au participat funcţionari ai administraţiei publice centrale, experţi independenţi, lideri de ONG, reprezentanţi ai asociaţiilor de business, oficiali şi parteneri din Republica Slovacă. La reuniune au mai asistat experţi ai Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră (EUBAM). Recomandările au fost susţinute de majoritatea celor 30 de participanţi.

Pe lângă sugestii pentru facilitarea comerţului şi optimizarea administrării vamale, experţii au mai insistat şi pe aplicarea uniformă pe tot teritoriul Republicii Moldova a regulilor de origine:

• Implementarea continuă a recomandărilor Comisiei Europene şi a EUBAM (Misiunea UE de Asistenţă la Frontieră) pentru certificarea şi verificarea originii mărfii;
• Cooperarea cu filialele Camerei de Comerţ şi Industrie din regiunea transnistreană;
• Fortificarea funcţiei de audit vamal specific pentru verificarea originii mărfurilor.

Pentru a asigura reprezentarea pe picior de egalitate a instituţiilor publice şi celor non-guvernamentale, la masa rotundă au fost aleşi doi co-preşedinţi ai Grupului de lucru. Astfel, Mihaela Gorban, şef interimar al Direcţiei Regimuri Comerciale şi OMC de la Ministerul Economiei a fost delegată co-preşedinte din partea autorităţilor, iar Valeriu Prohniţchi – din partea societăţii civile. Candidatura lui Valeriu Prohniţchi de la Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” fost votată în unanimitate de către participanţii la eveniment.

Urmează să aibă loc încă alte trei mese rotunde între experţi, urmate de conferinţe de presă. Doritorii de a participa la discuţiile între experţi, off-the-record, se vor putea curând înregistra pe site-ul oficial al proiectului. Provizoriu, acreditarea are loc prin intermediul site-ului www.viitorul.org.

Pe lângă grupul de lucru pe comerţ, servicii, concurenţă, Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană mai include altele două: agricultură şi dezvoltare regională; vize, frontiere şi regiunea transnistreană. Mecanismul de adoptare a deciziilor este similar şi şi-a demonstrat deja eficienţa în Republica Slovacă, Serbia şi Bosnia şi Herţegovina. Paralel, un asemenea proiect este desfăşurat şi în Ucraina.

Proiectul „Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană” este implementat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, Asociaţia pentru Politică Externă şi Centrul Analitic Independent Expert-Grup, cu susţinerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Slovaciei. Scopul iniţiativei este de a stimula dezbateri ample şi de a formula recomandări pentru structurile guvernamentale, cu participarea societăţii civile, în vederea adoptării şi implementării acquis-ului comunitar în Republica Moldova.