Nume
Parola
Vizualizări: 4177
Politicile agricole în Moldova: dialog fructuos la Edineţ cu participarea producătorilor agricoli din regiune
Edineţ, 11 Octombrie 2010 — „Am inclus împreună lucruri bune în acest Caiet de politici agricole, iar pentru a reuşi trebuie să le apărăm şi să le promovăm”, au afirmat, la Edineţ, producătorii agricoli din regiune, reuniţi în cadrul unei mese rotunde, una dintre ultimele din seria dialogurilor iniţiate, în august curent, de Federaţia Naţională a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară (FNPAIA).

Politicile în domeniul agricol – inclusiv cele privind subvenţionarea în agricultură, combaterea monopolismului sau creditarea în agricultură – au fost dezbătute şi completate cu idei şi soluţii în textul Caietului de politici, elaborat de FNPAIA, prin contribuţia antreprenorilor membri ai Asociaţiei regionale a Producătorilor Agricoli „Edinagronord”.

Masa rotundă, ce a reunit producători agricoli din Edineţ, Briceni şi Ocniţa a fost moderată de Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară din Moldova, Alexandru Slusari, şi a continuat dialogurile regionale privind politicile agricole, desfăşurate, în august, septembrie şi octombrie, inclusiv la Căuşeni, Orhei, Ştefan Vodă, Soroca, Cahul şi Hânceşti.

Caietul de politici FNPAIA în domeniul agricol, elaborat şi discutat în cadrul unui proces participativ, conţine acum opiniile şi recomandările antreprenorilor agricoli din ţară privind soluţionarea problemelor prioritare în agricultură şi industria alimentară şi va servi drept instrument de pledoarie în faţa autorităţilor şi partenerilor.

Politicile pe care le vizează Caietul de politici FNPAIA cuprind politicile fundamentale, politici privind producerea şi comercializarea produselor agricole, subvenţionarea agriculturii, politicile fiscale şi vamale, piaţa financiară, cele privind combaterea monopolismului, politicile privind mediul ambiant şi dezvoltarea zonelor rurale, sistemul de asigurări sociale şi de asistenţă medicală, politicile funciare, statutul juridic al bunurilor agricole fostelor gospodării colective, privind forţa de muncă, învăţământul în agricultură etc.

„Ideile şi potenţialul producătorilor agricoli sunt imense, iar acest Caiet de politici ne ajută să facem vocea noastră mai puternică şi mai solidară”, a afirmat, la Edineţ, Preşedintele FNPAIA, Alexandru Slusari.

„Anul acesta – şi dacă nu anul acesta, la anul viitor, la sigur – totuna va trebui să ne conformăm standardelor europene în materie de producţie agricolă”, a spus, în timpul discuţiilor unui capitol al Caietului de politici agricole FNPAIA, Preşedinta Asociaţiei Producătorilor Agricoli „Edinagronord”, Tatiana Pavliuc.

Primele dialoguri cu participarea antreprenorilor agricoli au fost moderate, împreună cu conducătorii FNPAIA, de către Jean-Marie Standaert, Consilier Special al Programului Olandez de Cooperare cu Organizaţiile Patronale (DECP, Dutch Employers' Cooperation Programme), care a ajutat, acum câţiva ani, Federaţia Patronatului din Agricultură din Moldova la elaborarea politicilor în domeniul dialogului social, negocierilor colective şi convenţiilor colective de muncă.

Federaţia Naţională a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară (FNPAIA) din Moldova a fost fondată în 2003, având misiunea de creare a condiţiilor favorabile întreprinderilor din ramura agriculturii şi industriei alimentare şi reprezentarea acestora în relaţiile cu autorităţile publice şi angajaţii. De asemenea, FNPAIA urmăreşte creşterea bunăstării producătorilor agricoli şi îmbunătăţirea vieţii familiilor de agricultori prin exprimarea şi promovarea intereselor acestora.

FNPAIA
bd. Ştefan cel Mare 162, b. 1309-1310 Chişinău
MD 2004, Republica Moldova
Tel.: (+37322)21.00.85
Fax: (+37322) 22.82.87
Web: http://www.fnpaia.org
E-mail: eganea@uap.md, fnpaia.caiet.politici.fnpaia@gmail.com