Vizualizări: 2570
Igor Munteanu, IDIS „Viitorul”: Legislaţia cu privire la partidele politice trebuie perfecţionată imediat după alegerile parlamentare din 2010
Chisinau, 30 Iulie 2010 — Studiul „Partidele politice din Republica Moldova: legi, practici şi reforme”, scris de Igor Munteanu, directorul IDIS „Viitorul” a fost lansat azi, 30 iulie 2010. Publicaţia evaluează tranziţia sistemului politic în Republica Moldova, prin intermediul cadrului normativ şi legislativ al partidelor şi elitelor politice.
Apariția studiului se datorează unui efort mai amplu de perfecţionare a legislaţiei în domeniul electoral şi cel al funcţionării partidelor politice. „Democraţia este inseparabilă de calitatea sistemului de reprezentare politica, care funcţionează prin partide politice, prin instituţii publice şi alegeri, dar şi prin ceea ce crede cetăţeanul despre putere. Simplitatea reglementarilor asigură, de regulă, mai multa legitimitate sistemului politic, furnizând modele accesibile şi practici de afiliere şi participare publică”, a afirmat Igor Munteanu, la lansare. Autorul a mai subliniat că „într-un sistem pluralist, anume partidele politice şi nu candidaţii independenţi sunt creditate cu cele mai mari şanse, şi tot partidele politice sunt instituţiile care permit cetăţenilor să-şi clarifice propriile alegeri, într-o situaţie electorală sau în afara ei”.
Studiul constată că legislația cu privire la partidele politice, adopată în 2007, nu și-a atins scopul urmărit inițial de a consolida transparența, eficiența și calitatea reprezentării cetățenilor, asigurând doar o aparentă și superficială aliniere la standardele europene existente în acest domeniu. Autorul, Igor Munteanu, punctează asupra unor priorități și teme de acțiune, care ar trebui să fie abordate de către autoritățile Republicii Moldova, imediat după validarea alegerilor parlamentare din acest an, continuând seria de reforme profunde, cu impact asupra evoluției democratice. Doar astfel pot fi tratate deficienţele observate de către autor în urma evaluării cadrului de reglementare a partidelor politice, dar și a experiențelor electorale, înregistrate în Republica Moldova în ultimii ani.
Printre recomandările de optimizare a cadrului de reglementare a activităţii partidelor politice, care au fost transmise oficial Comisiei speciale a Parlamentului RM pentru îmbunătăţirea Codului electoral, accentuăm:
• Crearea a şase circumscripţii electorale, în care sunt aleşi în total 101 deputaţi: Circumscripţia nr.1 – teritoriul Regiunii de dezvoltare Nord, Circumscripţia nr.2 – teritoriul Regiunii de dezvoltare Centru, Circumscripţia nr.3 – teritoriul Regiunii de dezvoltare Sud, Circumscripţia nr.4 – Municipiul Chişinău, Circumscripţia nr.5 – UTA Găgăuzia, şi Circumscripţia nr.6 – raioanele estice ale RM (Transnistria).
• Menţinerea pragului electoral pentru partide (2%) şi pentru candidaţi independenţi (4%) şi diminuarea pragului pentru blocurile electorale (5% de la 7% pentru blocurile din 2 partide şi 9% pentru blocurile din 3 partide), pentru a permite mai mult pluralism şi reprezentativitate;
• Definitivarea unui Registru Naţional al alegătorilor, care ar genera o revizuire cuprinzătoare a listelor alegătorilor, odată cu restricţionarea continuă a folosirii listelor suplimentare;
• Eliminarea pragului de prezenţă la urne pentru ca alegerile să fie recunoscute valide, pentru a evita potenţialele cicluri electorale fără sfârşit;
• Simplificarea cerinţelor impuse la înregistrarea partidelor politice, prin eliminarea criteriului de reprezentare teritorială;
• Instituirea răspunderii administrative pentru formaţiunile care comit nereguli legate de finanţarea partidelor politice;
• Modificarea Legii cu privire la partide politice în ceea ce priveşte reglementările legate de mărimea donaţiilor private (individuale sau corporative) cu scopul de a reflecta la general situaţia socio-economică în ţară, şi standardele reale de viaţă la vasta majoritate a cetăţenilor;
• Acceptarea contribuţiilor private către partidele politice, care ar trebui să urmeze reguli simple şi transparente de finanţare a partidelor politice;
• Lărgirea accesului partidelor mici şi nou create la sursele de finanţare publică;
• Reglementarea clară a menţinerii de conturi separate de către partide politice pentru finanţarea de stat şi donaţiile private, ceea ce ar permite membrilor de partide şi cetăţenilor ordinari să monitorizeze banii viraţi în campaniile electorale;
• Interzicerea subvenţionării din străinătate a partidelor politice.
La evenimentul de lansare au participat peste 50 de personalităţi din viaţa politică şi academică, reprezentanţi ai unor partide, misiuni diplomatice, analişti politici şi jurnalişti. Subiectul discutat a trezit numeroase reacții și opinii, care au confirmat consistența studiului prezentat de către autor. Participanţii s-au pronunţat pe marginea problemelor legate de utilitatea consultărilor publice în domeniul de reglementare a partidelor politice, înfăptuirea justiției în raport cu partidele politice, precum și a sincopelor instituționale, resimțite de către liderii și cetățeni la evaluarea partidelor politice. Printre vorbitori s-au remarcat:
„Este un produs extrem de temeinic şi rotund, unul dintre cele mai de succes. Referitor la tematica acestei cărţi, întrebarea principală care mi-am pus-o este în ce măsură configuraţia partidelor politice se leagă de integrarea europeană, Constatarea în primă instanţă este că nu s-a legat direct. Partidele politice au ajuns târziu la conştiinţa că sunt parte a proiectului de integrare europeană şi au început să se reconfigureze, proces deloc uşor.” (Dan Dungaciu, sociolog, consilier prezidenţial în problemele integrării europene)
„Acest studiu nu reprezintă atât o antologie, cât o anatomie a politicului moldovenesc, care sperăm că se va transforma într-un manual pentru doctorii care vor face din sistemul politic actual unul viabil. Însăşi denumirea reflectă sensul ei academic: substanţă şi structură. La acest moment, apariţia acestei cărţi este fără îndoială o sarcină foarte dificilă, fiindcă scopul nu e doar teoretic, ci şi practic.” (Vlad Lupan, analist politic)
Studiul „Partidele politice din Republica Moldova: legi, practici şi reforme” se înscrie într-o serie de publicaţii editate cu susţinerea Uniunii Europene, în cadrul unui proiect comun al Oficiului OSCE/ODIHR şi Delegaţiei Comisiei Europene, organizaţii care contribuie la creşterea calităţii expertizei pe domeniul partidelor politice în democraţiile tinere.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33