Nume
Parola
Vizualizări: 4739
Oferta PDM este ”O agendă socială pentru o Moldovă Europeană”
9 Iunie 2010 — În premieră pentru Moldova, sâmbătă, 12 iunie, la ora 11.00, Partidul
Democrat din Moldova își lansează platforma socială, elaborată în
dialog și cooperare cu societatea civilă. ”O agendă socială pentru o
Moldovă Europeană” este oferta Partidului Democrat pentru țară.

Noua platformă socială are la bază politici sociale îndreptate spre
redresarea situației din educație, medicină, sistemul de pensionare,
protecția persoanelor cu dezabilități, etc. PDM califică drept
inacceptabilă tolerarea situației deplorabile în care ne aflăm. În 20
de ani de independență Moldova a ajuns cea mai săracă, cea mai
nefericită și cea mai nepotrivită țară din Europa pentru o viață
normală. Discuțiile sterile și dezbaterile pe subiecte secundare au
dus la degradare, pierderea încrederii în clasa politică și migrație
în masă.

Partidul Democrat este ferm convins că a venit timpul să punem accent
pe ceia ce ne unește, lăsând la o parte diferențele și discuțiile
inutile.

Lansarea oficială a noii platforme sociale PDM va avea loc sâmbătă, 12
iunie, cu începere de la ora 11.00, hotelul Leogrand. Evenimentul
întrunește activul PDM, cca o mie de persoane, reprezentanți ai
societății civile, lideri de opinie și presa.