Nume
Parola
Vizualizări: 3962
Expert-Grup lansează Realitatea Economica nr.13
14 Aprilie 2010 — EXPERT-GRUP vă invită să participaţi la lansarea celui de-al 13-lea număr al publicaţiei lunare „Realitatea Economică”. "Realitatea Economica" este o publicaţie lunară de analiză şi prognoză realizată de Centrul Analitic Independent "Expert-Grup". Publicaţia informează publicul larg despre evoluţiile, riscurile şi oportunităţile în adresa economiei Moldovei şi analizează reacţiile guvernului la noile provocări.

Printre cele mai importante teze abordate în ediţia curentă menţionam:

• Decizia donatorilor este şi rezultatul ofensivei diplomatice purtate de Moldova în lunile precedente şi a faptului că guvernul moldovenesc nu a venit pur şi simplu să cerşească. Expert-Grup evidenţiază cel puţin două condiţii implicite ofertei generoase prezentată de donatori.
• Stabilizarea moderată a remitenţelor în noiembrie şi decembrie 2009 a influențat consumul final al gospodăriilor casnice, care a scăzut cu doar 2.2% în ultimul trimestru.
• Evaluările preliminare efectuate Institutul Ştiinţifico-practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare au confirmat îngrijorările Expert-Grup: temperaturile de iarnă extrem de scăzute au subminat sesizabil perspectivele recoltei de struguri.
• Industrie - Slavă Ţie Doamne pentru iarna rece care a majorat cererea pentru energie termică şi electrică (producţia crescând cu 11.4% în ian-feb‘10) şi a făcut o impresie general pozitivă asupra întregului sector industrial (+4.1%).
• Guvernul a adoptat decizia de creare a unui grup de lucru pentru analiza sectorului de construcţii şi sugerarea soluţiilor. Principala problemă a sectorului este pe cât de clară, pe atât şi de dificilă - lipsa de lichidităţi.
• Datele statistice arată că bărbaţii au fost mai afectaţi decât femeile, ceea ce este, de fapt, o reflectare a crizei care a afectat în principal sectoarele economice ce angajau preponderent bărbaţi.

Evenimentul va avea loc la sediul Expert-Grup (str. Columna 133, of. 1) la data de 15 aprilie 2010 (joi), cu începere de la ora 10:00