Nume
Parola
Vizualizări: 4257
Partidul Democrat din Moldova se pronunță pentru păstrarea monumentului ”Eroilor comsomoliști”
15 Februarie 2010 — Partidul Democrat din Moldova susţine eforturile Consiliului Municipal Chişinău de eternizare a memoriei Marelui Poet, Grigore Vieru.

În acelaşi timp, facem referinţă la Monumentul "Eroilor comsomoliști", considerăm că reamplasarea lui nu are nimic în comun cu ideea de a aduce un omagiu lui Grigore Vieru. Bulevardul Renaşterii coabită foarte bine cu acest monument pînă astăzi. Pînă la moment, amplsarea monumetului pe bulevardul Renașterii nu a trezit motive de controverse, ceea ce sperăm să fie și pe viitor.

Acest monument, care este înscris în Registrul monumentelor de importanță națională nu poate fi declasat decît printr-o argumentare detaliată, precisă, nepărtinitoare și convingătoare, făcută de experți în domeniu.

Acest monument edficat de cunoscutul și talentatul maestru Lazăr Dubinovschi, este un omagiu adus tinerilor Moldovei, celor care au reconstruit Chișinăul după cel de-al Doilea Razboi Mondial, celor care au contrubuit la dezvoltarea lui în primele decenii postbelice. Denumirea acestuia pornește de la un șir de considerente, printre carebși faptul că statutul de comsomolist era unul general pentru tinerii de atunci.

Este inacceptabil ca prin reamplasarea monumentului de pe bulevardul Grigore Vieru, să distrugem o parte a istoriei care caracteriza tinerii.
Trebuie să păstrăm Monumentul Eroilor Comsomoliști așa cum l-am moștenit, în aceeași formă și amplasare.

Suntem ferm convinși, că noua denumire a Bulevardului, construirea și amplasarea monumentul lui Grigore Vieru nu pot fi legate de acțiuni ce provoacă sentimente negative cauzate de hotărîrî imprudente.


Serviciul de presă al PDM