Nume
Parola
Vizualizări: 2213
IDIS think-tank: Indicele Sentimentului Economic scade a doua lună consecutiv
Chisinau, 2 Septembrie 2008 — Indicele Sentimentului Economic (ISE) scade a doua lună consecutiv. Inundaţiile au influenţat negativ aşteptările agenţilor economici, în special a celor din regiunea transnistreană. Având în vedere că urmările calamităţilor se manifestă cel puţin pe termen mediu, nu e garantată revenirea ISE la cote mai optimiste în luna septembrie. Acestea sunt principalele constatări ale experţilor economici IDIS ‘Viitorul’, expuse azi, 2 septembrie 2008, în cadrul unei conferinţe de presă. Expertul economic al IDIS ‘Viitorul’ Mihai Bologan – coordonatorul Echipei Sentimentului Naţional şi autorul metodologiei – a explicat că intemperiile au cauzat scăderea nivelului confidenţei agenţilor economici din ramura construcţiilor, dar şi din cea a serviciilor: „Domeniul construcţiilor nu mai deţine supremaţia la capitolul optimism; atestăm o scădere cu 12 puncte a nivelului de confidenţă. Serviciile se confruntă la rândul lor cu scăderea continuă a cererii, care atinge valoarea minimă în luna august.” Agricultura este unicul sector caracterizat de stabilitate relativă, indicele încrederii fiind de 127, 6 puncte. Fluxul mare de produse alimentare autohtone a impulsionat creşterea aşteptărilor agenţilor economici din comerţ până la 115, 1 puncte. Ramura transportului şi a comunicaţiilor a înregistrat o uşoară creştere, devansând chiar sectorul comerţului. Luna august marchează aprofundarea diferenţelor de percepţie dintre reprezentanţii oamenilor de afaceri de pe cele două maluri ale Nistrului. Astfel, Indicele Sentimentului economic pentru regiunea transnsitreană este de 96,5 puncte, cu peste 17 puncte mai puţin decât în iulie. „Aceasta demonstrează că situaţia din regiune nu se va stabiliza. Ne putem aştepta chiar la o agravare în următoarea perioadă.”, consideră expertul economic Mihai Bologan. Inflaţia aşteptată – calculată în baza percepţiei a 200 de agenţi economici – este de 1,5% pentru august, şi 4,15% pentru septembrie – noiembrie. Spre deosebire de lunile trecute, agenţii economici nu aşteaptă scăderi de preţuri în niciuna din ramurile economiei naţionale. Prin intermediul publicaţiei lunare gratuite SN Buletin Informativ, IDIS ‘Viitorul’ va evalua şi interpreta tendinţele generale ale economiei naţionale, prezentându-le publicului larg, inclusiv mass-media. Date exhaustive, structurate pe ramuri, vor fi disponibile sub forma ISE Magazin – un studiu complex care permite planificarea strategică a afacerilor. Note pentru editori: Nivelul confidenţei este măsurat pe o scală de la 0 la 200, valorile fiind interpretate după cum urmează:  100 – stabilitate, viziuni neutre pentru viitor.  90-100 – pesimism moderat, aşteptări negative.  100-110 – optimism rezervat, aşteptări pozitive.  Peste 110 – optimism.  Sub 90 – pesimism. Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) ‘Viitorul’, Laura Bohanţov, tel: 221844, GSM: 069918296, e-mail laura.bohantov@gmail.com
Ataşamente:
25_Buletin_8_RO.pdf