Nume
Parola
Vizualizări: 4486
Satele, transformate în gunoişti, din cauza lipsei politicilor de dezvoltare
14 Iulie 2009 — Satele moldoveneşti au devenit adevărate gunoişti, gazele naturale sunt un lux, iar 85% din localităţile rurale nu dispun de telefon. Ministerul Administraţiei Publice Locale este o instituţie fantomă, creată în scopuri de propagandă şi manipulare, dar nu pentru a rezolva problemele localităţilor. Jumătate din populaţia rurală se află în pragul absolut al sărăciei, iar o bună parte din săteni trăiesc în sărăcie extremă. Aceste date au fost prezentate azi în cadrul unei conferinţe de presă de reprezentanţii Partidului Liberal. Potrivit lui Valeriu Munteanu, primarul localităţii Floreni, raionul Anenii Noi, candidat PL, infrastructura în localităţile rurale este ”învechită, depăşită, iar pe alocuri lipseşte cu desăvârşire”. ”Realitatea triumfalistă şi populistă” prezentată de guvernarea comunistă este mult prea departe de adevăr. Din păcate, constatăm, cu regret şi nedumerire, că satele noastre au fost lăsate de izbelişte, primarii şi consiliile locale fiind unicele instituţii responsabile pentru dezvoltarea multidimensională a localităţilor”. Sute de localităţi, care sunt pentru guvernarea comunistă mai mult materie primă pentru statistică, nu dispun de apă, canalizare, gaze naturale şi telefon. Munteanu este alarmat şi de faptul că 7 din 10 locuitori de la sate au o singură sursă de informare – televiziunea publică, ”unde zilnic cetăţenii sunt alimentaţi cu informaţie triumfalistă la adresa guvernării şi denigratoare la adresa opoziţiei”. De asemenea, agricultura, care este unicul domeniu de activitate economică în satele din Repblica Moldova, este ”în stare de faliment, iar subvenţiile statului nu depăşesc cota de 3%”. Munteanu s-a referit şi la Programul ”Satul Moldovenesc”, ”program triumfalist, populist şi de propagandă comunistă”, care s-a soldat cu cele mai multe obiective nerealizate: a crescut nivelul sărăciei, a decăzut economia, a crescut nivelul de poluare a mediului, iar nivelul infrastructurii este deplorabil. ”Reconsiderarea rolului statului în dezvoltarea şi modernizarea comunităţilor rurale este o prioritate a Partidului Liberal, care va fi realizată necondiţionat şi neîntârziat odată cu debarcarea comuniştilor”, a mai specificat Munteanu. Valeriu Nemerenco, candidat PL, pretor al sectorului Buiucani, degrevat din funcţie în perioada campaniei electorale, s-a arătat îngrijorat de problemele acute cu care se confruntă localităţile noastre în domeniul calităţii şi accesibilităţii serviciilor publice locale, precum şi impactul pe care îl au acestea asupra nivelului vieţii şi sănătăţii cetăţenilor şi asupra mediului înconjurător. ”În ultimii ani, guvernarea comunistă, responsabilă de dezvolatrea infrastructurii, nu a făcut practic nimic în acest sens. Ceea ce a mai făcut – a adoptat doar strategii, care nici nu au atins scopul scontat. Starea tehnică a infrastructurii continuă să fie inadecvată cerinţelor populaţiei. De exemplu, peste jumătate din populaţia rurală consumă apă ce nu corespunde standardelor, ceea ce conduce la un nivel înalt de morbiditate.” Din cauza lipsei politicilor de dezvoltare a infrastructurii, mai spune Nemerenco, infrastructura locală se află într-o stare tehnică gravă, cu un grad sporit de uzură fizică şi morală, gradul de acces al populaţiei la serviciile publice de primă necesitate este absolut necorespunzătoare, iar volumul investiţiilor în infrastructura locală este mult inferior celui din infrastructura naţională. Această stare de lucruri, atestată şi de rezultatele unor studii ale organismelor naţionale şi internaţionale, are consecinţe deplorabile asupra nivelului de trai şi sănătăţii populaţiei. Departamentul Comunicare a Partidului Liberal