Nume
Parola
Vizualizări: 2972
Întrevedere Osipov-Nesteruşkin
Chisinau, 18 Ianuarie 2010 — Victor OSIPOV, Viceprim-ministru responsabil de reintegrarea ţării, a avut astăzi o întîlnire cu Valerii NESTERUŞKIN, Ambasador cu misiuni speciale al MAE al Federaţiei Ruse şi Marat KULAHMETOV, Consilier al ministrului afacerilor externe al Federaţiei Ruse pentru misiuni de pacificare, în discuţie fiind pusă problema reglementării  transnistrene.

Vicepremierul moldovean a reiterat deschiderea Guvernului pentru dialog şi colaborare în problema reglementării diferendului transnistrean, menţionînd, în particular, acţiunile menite să contribuie la întărirea încrederii şi la crearea unei atmosfere mai favorabile pentru desfăşurarea negocierilor în formatul „5+2”. 

Victor OSIPOV a pledat îndeosebi pentru crearea condiţiilor necesare pentru libera circulaţie a persoanelor şi bunurilor între cele două maluri ale Nistrului, precum şi pentru sprijinirea populaţiei şi facilitarea activităţii agenţilor economici din Transnistria.

El a ţinut să evidenţieze rolul important al Federaţiei Ruse în procesul de reglementare transnistreană în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Totodată, Victor OSIPOV a optat pentru perfecţionarea mecanismului de funcţionare a Comisiei Unificate de Control şi a celui de menţinere a păcii în Zona de Securitate.

La rândul său, Valerii NESTERUŞKIN a apreciat spiritul deschis şi constructiv al  noilor autorităţi moldoveneşti în promovarea procesului de reglementare. Diplomatul rus a evidenţiat necesitatea continuării dialogului politic în problema transnistreană şi a pledat în favoarea intensificării consultărilor în acest sens.

Serviciul de presă al Guvernului