Vizualizări: 6601
"Specificităţile" negocierilor cu UE
13 Ianuarie 2010 — Deschiderea negocierilor pentru Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană constituie primul succes al Politicii Externe moldoveneşti în acest an. Comparativ cu dialogul iniţiat de Bruxelles cu autorităţile moldoveneşti pe marginea altor documente europene (Planul de Acţiuni RM-UE, Acordul de facilitare a regimului de vize şi readmisie), în timpul conducerii comuniste, contextul în care este demarat cel curent diferă esenţial.
În primul rând, noua guvernare a R. Moldova este susţinută practic fără careva rezerve de către toţi partenerii europeni, dispuşi să furnizeze surse financiare substanţiale pentru a elimina insuficienţele bugetare (circa 100 mln.), garantând o legitimitate politică confortabilă liberal-democraţilor confruntaţi cu ravagiile crizei economice.
Secundo, climatul democratic din R. Moldova este agreabil pentru UE, puternic decepţionată şi vexată de acele decandenţe care au condus la declanşarea crizei socio-politice din 2009. Pluralismul mediatic şi politic generat de noul context conferă europenilor o convingere adiţională despre liniaritatea şi consecvenţa factorilor de decizie din cadrul Alianţei pentru Integrarea Europeană. Spre deosebire, de comuniştii acuzaţi de "ipocrizie" pe plan extern, noua conducere nu a creat niciun motiv pentru susceptebilitate din partea occidentalilor. Dispoziţia dată a garantat un mediu prolific şi constructiv pentru realizarea unor tratative sincere, calificate de asemenea drept "substanţiale".
Tertio, calitatea acestor negocieri va determina sustenabilitatea parcursului european al ţării, deoarece omiterea unor aspecte legate de capacitatea de implementare a reformelor şi aplicabilitatea lor exhaustivă vor împiedica buna realizarea a Acordului de Asociere, iar în eventualite şi concretizarea unor oportunităţi de aprofundarea ireversibilă a asocierii RM la spaţiul european. Provocarea majoră rămâne a fi pregătirea dubioasă a negociatorilor moldoveni, rezultată în urma "corupţiei şi tranzacţiilor politice" prezente în instituţiile de stat, dar şi din încercările noii guvernări de a reaşeza din temelie reţeaua diplomatică moldovenească de peste hotare "crescută" de puterea precedentă, considerată de liberal-democraţi drept reminiscenţă a comuniştilor.
Continuare la Observatorul Politic (Denis Cenusa, politolog): www.cenusadi.wordpress.com

Autor: expert independent/blogger
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33