Vizualizări: 4667
A 7-a Reuniune a Subcomitetului de Cooperare RM - UE pentru Comerţ şi Investiţii s-a desfăşurat la Chişinău
Chisinau, 20 Noiembrie 2009 — La 20 noiembrie, la Chişinău, a avut loc cea de-a 7-a Reuniune a Subcomitetului de Cooperare RM - UE pentru Comerţ şi Investiţii. În cadrul reuniunii, experţii moldoveni şi comunitari au realizat un schimb de opinii privind evoluţiile economiei Republicii Moldova, a comerţului extern, relaţiile comerciale bilaterale şi cele asumate de Republica Moldova în cadrul angajamentelor regionale (CEFTA, GUAM), precum şi alte aspecte ce vizează climatul investiţional şi antreprenorial.
Experţii au discutat în mod detaliat rezultatele studiului de fezabilitate cu privire la efectele semnării Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Comprehensiv (ACLAC) asupra economiei Republicii Moldova. Totodată, părţile au convenit asupra unui plan concret de acţiuni în vederea pregătirii procesului de lansare a negocierilor în anul 2010.
Experţii au apreciat evoluţiile din acest an în domeniul relaţiilor comerciale moldo-comunitare, evidenţiind valorificarea oportunităţilor Preferinţelor Comerciale Autonome, sporirea ponderii UE ca principal partener comercial al Republicii Moldova, implementarea cu succes a standardelor europene în domeniul vamal, al protecţiei proprietăţii intelectuale, achiziţiilor publice, standardizării, etc.
Comisia Europeană a încurajat partea moldovenească să continue eforturile în domeniul sanitar-veterinar şi fitosanitar. În context, a fost menţionată decizia de principiu a Comisiei Europene privind posibilitatea reluării exporturilor mierii de albine din Republica Moldova pe piaţa comunitară la începutul anului 2010 şi intenţia detaşării, pe parcursul anului viitor, a unei Misiuni a Oficiului Veterinar şi pentru Alimente al CE. Misiunea va avea drept scop evaluarea situaţiei generale a sănătăţii animaliere şi siguranţei animalelor în contextul unor posibile exporturi de animale vii şi produse de origine animalieră din Republica Moldova în Uniunea Europeană.
Partea moldovenească a evidenţiat cu titlu distinct desfăşurarea cu succes şi rolul activităţii Misiunii EUBAM şi a salutat decizia UE privind extinderea mandatului acesteia pînă în noiembrie 2011.
La finalul discuţiilor a fost remarcată importanţa suportului şi asistenţei acordate de Uniunea Europeană în procesul de reformare internă, pledîndu-se pentru continuarea şi consolidarea cooperării moldo-comunitare în sectorul comerţului şi investiţiilor.
Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33