Vizualizări: 4000
Aşteptări şi sugestii după prima zi de lucru a Forumului III a ONG-urilor din domeniul TB/SIDA
Chisinau, 12 Iunie 2009 — Forumul III naţional al ONG-urilor care activează în domeniul TB/SIDA a adunat peste 120 de reprezentanţi ai societăţii civile, organizaţiilor guvernamentale şi internaţionale de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv UTA Găgăuză şi regiunea transnistreană.
În deschiderea evenimentului, Oleg Lozan, viceminstru al sănătăţii, a reiterat importanţa abordării problemelor legate de epidemia HIV/SIDA în cadrul unui forum de asemenea anvergură, menţionând că la nivel global în fiecare zi circa 14 mii persoane se infectează cu HIV, jumătate dintre care au vârsta cuprinsă între 15-24 de ani. Viteza cu care se răspândeşte infecţia HIV în rândul tinerilor şi a populaţiei adulte revendică necesitatea unor eforturi susţinute din partea tuturor partenerilor implicaţi în combaterea acestei maladii, inclusiv din partea organizaţiilor neguvernamentale, ce vin cu acele intervenţii, care la moment sunt insuficient acoperite de către organizaţiile de stat.
Dl Oleg Lozan a ţinut să sublinieze că Ministerul Sănătăţii apreciază colaborarea cu organizaţiile neguvernamentale ce activează în domeniul tuberculozei şi HIV/SIDA şi este cointeresat în dezvoltarea acestui parteneriat, aşa cum "doar cu un partener puternic poţi realiza sarcini ambiţioase, ce constituie un deziderat al timpului pe care îl trăim".
În prima zi a Forumului participanţii s-au întrunit în trei sesiuni plenare şi două ateliere de lucru, fiecare atelier la rândul său fiind împărţit în 3 grupuri de lucru mai mici, în cadrul cărora au discutat la o temă mai specifică, cum ar fi: "Activităţi de prevenire HIV în rândul adolescenţilor cu un risc sporit de infectare", "Aportul organizaţiilor religioase în profilaxia HIV", "Rolul ONG-urilor în monitorizarea şi evaluarea Programelor Naţionale de Profilaxie şi Control HIV/SIDA", "Reducerea riscurilor", "Tratamentul de substituţie", "Asistenţa socială în contextul HIV/TB".
Prin rapoartele despre activităţile celor 26 de ONG-uri, prezente în prima zi la Forum, delegaţii ediţiei a treia a Forumului Naţional al ONG-urilor din domeniul TB/SIDA au încercat să răspundă la două întrebări principale: "De ce activitatea ONG-urilor este importantă în acest domeniu" şi "Care sunt aşteptările participanţilor legate de acest forum republican"?
Iată câteva răspunsuri:
Viorel Soltan, directorul Institutului pentru Politici şi Analize în Sănătate "PAS"
1. Un sistem de sănătate, oricât de perfect ar fi organizat în baza laboratoarelor specializate şi al echipamenului medical performant, în lipsa persoanelor/beneficiarilor care să acceseze serviciile propuse, este nefuncţional. Există mai mulţi factori ce pot împiedica accesarea serviciilor medicale de către populaţie, în cazul maladiilor social-condiţionate, printre aceştia fiind: frica lipsei de confidenţialitate, stigma şi discriminarea. Avantajul ONG-urilor e că prin natura lor pot fi mai aproape de beneficiari, răspunzând intereselor şi necesităţilor lor directe. O idee nouă care a apărut în cadrul discuţiilor primei zile de lucru se referă şi la posibilitatea ONG-urilor de a activa prin cumpărarea de către stat a serviciilor pe care acestea pot să le presteze beneficiarilor, aşa numita "comandă de stat".
Spre exemplu, acolo unde statul este incapabil de a acoperi întregul spectru de activităţi medicale, psiho-sociale, juridice etc. necesare populaţiei, poate implica ONG-urile din localitate, care implementează astfel de activităţi, cu condiţia de a le procura aceste servicii, de a acredita şi licenţia dreptul de a presta acest tip de servicii din banii publici. O asemenea abordare a soluţionării problemelor sociale există în multe ţări şi Moldova ar trebui să preia acest model.
O altă idee a Forumului este conştientizarea necesităţii integrării mai multor servicii într-o singură locaţie după principiul "one stop shopping". Ceea ce înseamnă că ONG-urile ar trebui să se gândească la dezvoltarea unor servicii integrate pentru beneficiarii lor. La moment, avem organizaţii care în programele de reducere a riscurilor oferă seringi utilizatorilor de droguri injectabile în schimbul prezentării seringilor utilizate, aceasta pentru a evita utilizarea de mai multe ori a aceluiaşi ac în timpul administrării drogurilor, precum şi utilizarea acului de mai mulţi consumatori de droguri în scopul prevenirii infectării HIV de la o persoană la alta. Credem că deja a venit timpul ca organizaţiile care implementează cu succes acest tip de servicii să se gândească la prestarea unui spectru mult mai larg de activităţi de informare, profilaxie, asistenţă socială atât a persoanelor infectate sau afectate de HIV, cât şi a bolnavilor de tuberculoză. Concepţia "unui singur ghişeu" oferă posibilitate beneficiarilor să acceseze mai uşor serviciile de care aceştia au nevoie şi să-şi îmbunătăşească mai rapid condiţiile de sănătate.
2. Cea mai mare aşteptare a mea e să se mărească numărul ONG-urilor ce activează în domeniul tuberculozei: două ONG-uri pentru întreaga republică sunt prea puţine.
Diana Doroş, consultant, Direcţia oportunităţi egale şi prevenirea violenţei, MPSFC
1. Organizaţiile din domeniul TB/SIDA, pe care le-am cunoscut în cadrul Forumului, au un potenţial extraordinar de muncă şi de aceea nu este o mirare că se bucură de mare popularitate în rândul beneficiarilor săi. Majoritatea lor până acum au activat sinestătător, oferind servicii în conformitate cu legislaţia în vigoare. Totuşi, în ultimul timp, se observă un interes de a conlucra cu secţia de asistenţă socială din cadrul APL şi cu Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, lucru de care ne bucurăm.
2. Personal aştept ca rezoluţia Forumului să includă cele mai actuale probleme şi recomandări, ce vor fi identificate de către participanţi, astfel ca în final să avem un document de care să ţinem cont în activitatea noastră pentru a îmbunătăţi activitatea în cadrul Ministerului, dar şi relaţia de colaborare cu alte instituţii guvernamentale, neguvernamentale, internaţionale.
Vitalie Slobozian, programul de reducere a riscurilor, Fundaţia Soros-Moldova
1.Primul gând care îmi vine e că toată lumea la sfârşitul unei zile de muncă este foarte obosită, ceea ce înseamnă un singur lucru?- s-a lucrat intensiv, se adresează întrebări, se caută răspunsuri. Dar mai avem mâine o zi. Sper să fie la fel de productivă.
2. Ediţia curentă ar trebui să contribuie la fortificarea parteneriatului dintre organizaţiile de stat şi cele neguvernamentale de nivel local. Dacă la nivel central, prin Consiliul Naţional de Coordonare TB/SIDA, acest parteneriat este oarecum vizibil, la nivelul Autorităţilor Publice Locale este mai greu.
Tudor Vasiliev, Dispensarul Republican de Narcologie
1. Din start aş vrea să menţionez importanţa conlucrării dintre instituţiile de stat (în special, cele subordonate Ministerului Sănătăţii) şi ONG-urile care activează în domeniu. Am fost plăcut surprins de gama largă de activităţi, pe care o acoperă sectorul ONG-urilor în Moldova (domeniul educaţiei, prevenţiei, reducerea riscurilor în rândul consumatorilor de droguri, asistenţa pentru persoanele infectate cu HIV şi bolnave de SIDA etc. Am avut ce învăţa de la reprezentanţii ONG-urilor chiar din prima zi de lucru a Forumului.
2. Părerea mea e că este un forum bine organizat, cu participare regională şi internaţională. Împărtăşirea experienţei şi a bunelor practice care există în domeniu cu siguranţă va contribui la îmbunătăţirea relaţiilor de conlucrare dintre organizaţiile participante la eveniment.
Ruslan Poverga, preşedinte ONG "Viaţa nouă"
1. Consider că un succes al forumului este implicarea unui număr foarte mare de ONG-uri, fiecare având posibilitatea să-şi facă cât mai vizibilă activitatea prin intermediul prezentărilor, discuţiilor în grupul de lucru, concursul posterelor etc. Sper că Forumul ne va oferi posibilitatea să ne cunoaştem şi mai bine şi chiar să distrugem unele mituri despre aceea că unele organizaţii nu ar fi destul de prezente în domeniu şi doar ar cheltui banii.
2. Forumul este mobilizator în sensul că îţi oferă posibilitatea de a te simţi parte a unei acţiuni comune. Pentru mine este destul de încurajator să simt acest lucru.
Andrei Casparov, director executiv ONG "Tineretul pozitiv"
1. În general, asemenea activităţi sunt necesare. Şi nu o dată la doi ani (chiar dacă sunt anumite cheltuieli de buget), dar mai frecvent. Întrunirile o dată la doi ani sunt un fel de raportare a activităţilor realizate şi nu este suficient să facem doar retrospective în istorie. Dacă asemenea Forumuri ar fi organizate mai des - activitatea ONG-urilor ar fi de o calitate mai bună.
2. Eu aştept o strategie comună de activitate a ONG-urilor pentru următorii ani. Consider că avem mult de lucru, aşa cum la moment ONG-urile nu sunt destul de consolidate. Fiecare Reţea, Uniune, ONG trăieşte cu problemele şi proiectele sale şi aceasta face să ne simţim dispersaţi şi neputincioşi.
Iurie Verdeş, participant
1. Comparativ cu ediţiile precedente, astăzi asistăm la o ediţie de un nivel mult mai bun a Forumului. Realizările obţinute de ONG-uri în diferite domenii de intervenţie - bucură. Ce mă frământă? Comunicarea dintre organizaţii. Fiecare organizaţie trăieşte în propria găoace. Dar cu toţii suntem preocupaţi de problemele întregii societăţi.
2. Aştept mai multe propuneri concrete pentru activitatea de viitor. Mă interesează şi gestionarea finanţelor din domeniul TB/SIDA... Forumul ONG-urilor trebuie să adopte o poziţie comună a societăţii civile vizavi de noile provocări din domeniu.
Cu detalii vom reveni.
Serviciul de presă, CNC TB/SIDA
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2279
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1654
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33