Nume
Parola
Vizualizări: 7701
Ziua Europei să rămână pentru totdeauna o sărbătoare a păcii într-o Europă unită și prosperă!
Bălți, 12 Mai 2020În acest an, Ziua Europei a coincis cu marcarea a șapte decenii de la adoptarea Declarației ministrului francez Robert Schuman, care a propus o nouă formă de organizare a statelor europene. De această dată, sărbătorim Ziua Europei într-un context cu totul special, imposibil de imaginat în urmă cu doar câteva luni de zile. Trăim vremuri când nevoia de solidaritate în jurul unei Europe unite și prospere este mai actuală ca niciodată.

În Regiunea de Dezvoltare Nord, celebrăm Ziua Europei începând cu anul 2011. De atunci, în fiecare an, Agenția de Dezvoltare Regională Nord a avut onoarea să organizeze această frumoasă sărbătoare în regiunea noastră, cu suportul partenerilor noștri. Deși în acest an sărbătorim Europa diferit, în mediul on-line, ne bucurăm că acest eveniment, care ne alimentează aspirațiile, a devenit o frumoasă tradiție în regiunea noastră.

Uniunea Europeană este un partener strategic al Republicii Moldova, aprobând finanțări pentru reabilitarea drumurilor, dezvoltarea afacerilor, educație, sănătate, modernizarea agriculturii, dezvoltare regională, dezvoltarea zonelor rurale, producerea biocombustibilului și altele.

Referindu-ne la Regiunea de Dezvoltare Nord, în perioada 2011-2020, ADR Nord a implementat, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al statelor membre, o serie de proiecte de dezvoltare regională, care au contribuit la îmbunătațirea calității vieții din regiunea noastră. În prezent, Uniunea Europeană, prin intermediul GIZ Moldova, susține în Regiunea de Dezvoltare Nord cinci proiecte în domeniul aprovizionării cu apă și eficiență energetică, în valoare de circa 11 milioane de euro. De asemenea, începând cu anul 2017, partenerii noștri din Cehia oferă suport întreprinderilor mici și mijlocii din regiune, prin intermediul unui proiect de dezvoltare a afacerilor în valoare de peste 600 de mii de euro, iar partenerii din Elveția a oferit o cofinanțare de peste 30 milioane de lei pentru un important proiect de alimentare cu apă și sanitație în raionul Florești. De asemenea, ne exprimăm recunoștința și pentru sprijinul generos oferit de partenerii noștri din România, Polonia, Letonia, Cehia, Estonia și din alte țări, care, de mai mulți ani, ne acordă atât sprijin financiar, cât și suport tehnic la implementarea unui șir de proiecte importante pentru regiunea noastră.

În calitate de instituție care contribuie la îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor din Regiunea de Dezvoltare Nord, ADR Nord mulțumește Uniunii Europene și partenerilor de dezvoltare din țările europene pentru suportul pe care ni l-a oferit și continuă să ni-l ofere.

Ziua Europei să rămână pentru totdeauna o sărbătoare a păcii într-o Europă unită și prosperă!

Felicitări cu ocazia Zilei Europei!



Cu sinceritate,

Maria Prisacari,

Directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord




P.S. Pe site-ul www.adrnord.md vă propunem o selecție de fotografii de la celebrarea Zilei Europei în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova, începând cu anul 2011.