Vizualizări: 4256
Deputați din Comisia mediu și dezvoltare regională au efectuat vizite de monitorizare în Regiunea de Dezvoltare Nord
Bălți, 12 Martie 2020 — Deputați din Comisia mediu și dezvoltare regională și consultanți ai Parlamentului Republicii Moldova au efectuat miercuri, 11 martie, un șir de vizite de documentare în Regiunea de Dezvoltare Nord, pentru a monitoriza procesul de implementare a politicilor statului în domeniul dezvoltării regionale și protecției mediului. Membrii delegației parlamentare și-au propus astfel să faciliteze dialogul cu instituțiile regionale și locale, să identifice provocările de dezvoltare la nivel regional și să optimizeze efortul instituțiilor statului la toate nivelurile în sprijinirea dezvoltării echitabile și echilibrate pe tot teritoriul Republicii Moldova.
Din Comisia parlamentară de profil a făcut parte deputata Inga Grigoriu - vicepreședintele Comisiei. De asemenea, la eveniment a participat și deputata Arina Spătaru. Deputații au fost însoțiți de șeful Direcției politici de dezvoltare regională în cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), Igor Malai, reprezentanți ai proiectului „Platforma de schimb privind Paragrafele de Dezvoltare Regională în Acordurile de Asociere Georgia, Moldova și Ucraina”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), și de consultanți ai Parlamentului. De asemenea, la întrevederea cu deputații au participat președintele Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord, Vasile Secrieru, și viceprimarul municipiului Bălți, Ghenadie Șmulschi.
Delegația parlamentară și-a început vizita în Regiunea de Dezvoltare Nord la depozitul de deșeuri al municipiului Bălți, amplasat la periferia satului Țambula, raionul Sângerei, unde administratorii depozitului și viceprimarul municipiului Bălți Ghenadie Șmulschi le-au vorbit deputaților despre starea curentă a depozitului și problemele de gestionare a deșeurilor în municipiu. La fața locului, membrii delegației au constatat că acest depozit de deșeuri, specializat mai mult în depozitare decât în sortare sau prelucrare, este supraîncărcat și că această situație necesită soluționare prioritară.
Ulterior, membrii Comisiei mediu și dezvoltare regională s-au deplasat la sediul ADR Nord din municipiul Bălți, unde au discutat cu angajații Agenției despre realizările și perspectivele de dezvoltare în sectoarelor prioritare de dezvoltare regională. În acest context, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a prezentat deputaților informații despre specificul activității Agenției și despre cele mai importante rezultate obținute în domeniul dezvoltării regionale la nordul Moldovei în cei 10 ani de activitate ai instituției. Totodată, directorul ADR Nord i-a informat pe membrii delegației parlamentare că, în perioada 2010-2020, ADR Nord a implementat 26 de proiecte finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Costul total al acestor proiecte se cifrează la circa 400.000.000 de lei. În prezent, din sursele FNDR, ADR Nord implementează 7 proiecte regionale, valoarea cărora se cifrează la 73.210.813 de lei. De asemenea, directorul ADR Nord a menționat că Agenția implementează și proiecte cu finanțarte din surse externe.
„Sunt 10 ani de când societatea noastră a ales calea dezvoltării regionale, iar noi suntem cei care implementăm politica statului în acest domeniu. Cei 10 ani de activitate a ADR Nord au fost marcați de urcușuri și lecții învățate, timp în care echipa noastră a crescut și, cu sprijinul partenerilor noștri, a contribuit la îmbunătățirea nivelului de trai în regiune. Îmbunătățirea nivelului de trai în regiunea noastră presupune nu doar implementarea proiectelor din sursele la care avem acces, dar și dezvoltarea parteneriatelor și atragerea noilor investiții în regiune”, a menționat directorul ADR Nord, Maria Prisacari, în mesajul său de salut adresat membrilor delegației parlamentare.
Vizite la proiecte
După ce s-au documentat despre activitatea și realizările ADR Nord, membrii comisiei parlamentare au vizitat câteva locații unde Agenția a implementat proiecte de dezvoltare regională. În acest sens, delegația a vizitat piața regională angro din Râșcani, Centrul de sănătate „Anatolie Manziuc” din Drochia, stația de pompare și stația de tratare construite în cadrul unui proiect de aprovizionare cu apă în raionul Sângerei și Zona Economică Liberă „Bălți”.
Râșcani. În cadrul proiectului de creare a piaței angro din Râșcani, lansat în anu 2017, au fost contractate lucrări de construcție-montaj și de supraveghere tehnică în valoare de 16,94 milioane de lei. Proiectul a fost divizat în două etape: prima etapă - finanțată din sursele FNDR, a doua - din sursele Consiliului raional Râșcani. Până în prezent, în cadrul proiectului au fost executate lucrări de asfaltare a drumului de acces spre piața agricolă, au fost montate rețelele de alimentare cu apă, canalizare, energie electrică, s-au executat lucrări de montare a plăcilor de gresii pe suprafața soclului. În interiorul frigiderului s-a executat montarea rețelelor de alimentare cu apă, canalizare, energie electrică, ventilare la etajera destinată spațiilor administrative și pentru vestiarele viitorilor muncitori din cadrul pieței agricole. Proiectul se află în proces de implementare.
Drochia. Valoarea totală a proiectului de renovare a Centrului de sănătate „Anatolie Manziuc” din Drochia prin eficientizare energetică se cifrează la 9,7 milioane de lei, alocați din FNDR, sumă valorificată pentru termoizolarea pereților exteriori și înlocuirea ferestrelor și ușile exterioare. De asemenea, acoperișurile blocurilor A și B au fost reconstruite și termoizolate, iar acoperișul blocului C a fost termoizolat. Proiectul a fost finalizat.
Sângerei. În cadrul proiectului „Apeduct Bălți-Sângerei, etapa III, și stația de tratare” a fost construită o rețea de apeduct cu o lungime de 17 km 835 m ce leagă orașele Bălți de Sângerei (diametrul țevilor: 355 mm; 315 mm; 160 mm și 110 mm); 1 stație de pompare a apei potabile (un grup de 4 pompe; capacitate: 330,1 m3/oră); a fost montată 1 stație de dezinfectare a apei; 2 turnuri de apă (capacitate: 160 m3; amplasate lângă Sângereii Noi) și 1 castel de apă (capacitate: 50 m3; amplasat lângă Bilicenii Vechi) etc. De asemenea, de la apeductul Bălți-Sângerei a fost construit un branșament cu o lungime de 4.891 m spre satul Bilicenii Vechi. Pentru implementarea proiectului au fost valorificați 34,08 milioane de lei din sursele FNDR. Proiectul a fost finalizat.
În Regiunea de Dezvoltare Nord, membrii Comisiei parlamentare mediu și dezvoltare regională au efectuat vizite similare în noiembrie 2017.
Vizita membrilor Comisiei mediu și dezvoltare regională a Parlamentului în Regiunea de Dezvoltare Nord a avut loc în contextul proiectului „Platforma de schimb privind Paragrafele de Dezvoltare Regională în Acordurile de Asociere Georgia, Moldova și Ucraina”, cu suportul financiar al Ministerului German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), implementat de Agenția Germană de Cooperare Internațională (GIZ).
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33