Vizualizări: 5054
A fost prezentat Ghidul practic de elaborare a Strategiilor raionale de Dezvoltare Socio-economică
4 Decembrie 2014 — La 4 decembrie 2014, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) a prezentat Ghidul practic de elaborare a Strategiilor raionale de Dezvoltare Socio-Economică (SDSE), la un eveniment organizat în parteneriat cu Academia de Administrare Publică. Publicația a fost elaborată de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) "Viitorul", cu sprijinul Agenției de Cooperare Internaționale a Germaniei (GIZ), oferit prin intermediul proiectului "Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova".
"Scopul acestui ghid este de a oferi aleșilor locali și funcționarilor publici de nivel raional, și nu numai, o descriere a abordării dezvoltării socio-economice, prin planificare strategică participativă, bazată pe respectarea principiilor egalității de gen și ale drepturilor omului, întru elaborarea unor strategii raionale bine gândite, durabile și integrate", susține viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Liviu Oboroc.
La rândul său, rectorul Academiei de Administrare Publică, Oleg Balan, afirmă: "Apariția acestui ghid este absolut necesară autorităților publice locale, în contextul proceselor de integrare europeană a RM, oferind informații și recomandări pentru elaborarea calitativă a strategiilor raionale de dezvoltare socio-economică."
Ghidul explică etapele procesului de planificare strategică, de la analiza situației la monitorizare și evaluare, într-un limbaj profesionist și totodată accesibil. Totodată, autorii prezintă modul de selectare a programelor și proiectelor prioritare pentru dezvoltarea raionului și formarea unui portofoliu de proiecte, în calitate de instrument de atragere a investițiilor.
Publicația, disponibilă în română și engleză, a fost editată într-un tiraj de 700 de exemplare și distribuită autorităților locale, centrale, mediului academic, ONG-urilor.
Ghidul va constitui material didactic pentru programul de formare „Planificare şi programare la nivel local şi regional", elaborat de Academia de Administrare Publică, în parteneriat cu MDRC și cu sprijinul GIZ.
Proiectul GIZ „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" susține opt proiecte investiționale pilot din trei domenii-cheie (apă și canalizare, managementul deșeurilor solide, eficiența energetică), implementate de Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR-uri), subordonate MDRC. Pe lângă investițiile în infrastructura fizică, fără de care un serviciu public nu ar putea funcționa, raioanele beneficiare sunt ajutate să își actualizeze strategiile raionale.
Astfel, raioanele Cahul, Leova și Râșcani au fost consultate pentru a-și actualiza capitolele pe apă și canalizare din SDSE, iar raionul Șoldănești - capitolul pe managementul deșeurilor solide. Prin adoptarea acestor documente de planificare strategică, Consiliile raionale își asumă angajamentul de a susține dezvoltarea sectoarelor respective și își programează prioritățile pentru investiții.
De asemenea, GIZ sprijină elaborarea Programelor Regionale Sectoriale pentru cele trei Regiuni de Dezvoltare - Nord, Centru și Sud - în patru domenii: apă și canalizare, managementul deșeurilor solide, eficiența energetică și drumuri regionale și locale.
Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României și Uniunea Europeană.

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33