Nume
Parola
Vizualizări: 3974
Locuitorii satului Roşu din raionul Cahul au apă potabilă la robinete
9 Noiembrie 2012 — La 8 noiembrie 2012, a fost inaugurat apeductul din satul Roşu, raionul Cahul. Acesta va asigura cu apă potabilă cei peste 3700 de locuitori ai satului. Proiectul de aprovizionare cu apă a fost gestionat de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud, cu sprijinul financiar oferit de Guvernul României, prin intermediul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).

Investiţiile s-au cifrat la peste 2,6 milioane de lei. Până la acest moment, peste 450 de gospodării au fost conectate. În total, au fost construiţi 14,3 kilometri de apeduct.

Evenimentul de inaugurare a marcat aniversarea a 509 ani de la prima atestare documentară a satului Roşu. Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, prezent la ceremonie, a accentuat: „Aprovizionarea cu apă a localităţilor rurale înseamnă un pas înainte în adoptarea standardelor europene în domeniul serviciilor publice locale. Prin implementarea acestui proiect, localitatea Roşu devine un model pentru regiunea sa".

La rândul său, viceministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor al RM, Anatolie Zolotcov, a subliniat: „În condiţiile când aproape o treime din populaţia rurală are acces la servicii de alimentare cu apă, acest proiect este mai mult decât binevenit pentru satul Roşu. În funcţie de cât de activi şi responsabili vor fi cetăţenii, va depinde şi durabilitatea acestui apeduct. Cert este că astfel contribuim la creşterea nivelului de trai în localităţile rurale şi la apropierea lor de mediul urban".

Primarul satului Roşu, Grigore Furtună, a menţionat: „Acest proiect este ca o mană cerească pentru noi, fiindcă niciuna din fântânile din sat nu e cu apă potabilă. În aceste condiţii, oamenii se plâng de boli hepatice. Suntem bucuroşi că în sfârşit visul nostru s-a îndeplinit.”

„Acest proiect este unul de succes datorită insistenţei întregii comunităţi, precum şi a autorităţilor locale şi raionale. Sperăm să putem duce la bun sfârşit şi intenţia noastră de a aproviziona cu canalizare satul.", a afirmat directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud, Maria Culeşov, la lansarea apeductului.

Ecaterina Tronciuc, locuitoare a satului Roşu, afirmă că viaţa sa s-a schimbat după ce a fost conectată recent la apeduct: „Simt de parcă am câştigat timp în plus, la vârsta mea. Acum nu mai sunt nevoită să car câte 15-20 de căldări de apă pe zi de la fântâna care se află la 200 de metri de casa mea ”.

Pentru anul viitor, este preconizată construcţia a 18 kilometri de canalizare, conectat la sistemul orăşenesc din Cahul. Serviciul de apă şi canalizare va fi gestionat de Întreprinderea Municipală „Apă-Canal Cahul”, care beneficiază de asistenţa GIZ la optimizarea managementului operaţional. Până la sfârşitul anului 2012, ÎM „Apă-Canal Cahul” va primi finanţare pentru reparaţia oficiului şi procurarea echipamentului necesar pentru buna funcţionare a operatorului. De asemenea, va fi creată identitatea corporativă şi site-ul instituţional.

Pe componenta de aprovizionarea cu apă şi canalizare, GIZ mai susţine un alt proiect-pilot, şi în satul Duruitoarea Veche din raionul Rîşcani. Abordarea GIZ este de a impulsiona cooperarea intercomunitară, astfel ca localităţile învecinate să presteze în comun servicii, pentru a creşte eficienţa şi pentru a optimiza costurile.

Astfel, a fost creat un grup de lucru responsabil de a identifica soluţia juridică cea mai practică pentru livrarea în comun a serviciilor de apă şi canalizare de către Apă-Canal Cahul în localităţile Crihana Veche, Roşu, Manta şi Cahul. În 2012, în satele Crihana Veche, Manta şi Roşu a fost construită infrastructura necesară pentru aprovizionarea cu apă a populaţiei. În Manta şi Crihana Veche lucrările au fost finanţate din contul Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor.

Recent, consiliile raionale Cahul şi Râşcani au aprobat componentele actualizate pe apă şi canalizare din Strategiile raionale de dezvoltare socio-economică. Cu asistenţa GIZ, au fost grupate localităţile pe posibilităţile de conectare la servicii de apă şi canalizare, în funcţie de accesul la bazine hidrografice şi nu neapărat de hotarele administrative. Ulterior, localităţile vor fi asistate la elaborarea documentaţiei tehnice pentru procurare, studiilor de fezabilitate, pentru a atrage mai uşor investiţii în domeniu.

De asemenea, administraţiile publice locale sunt sprijinite la extinderea şi modernizarea serviciilor publice locale pe alte două domenii de referinţă: eficienţa energetică; gestionarea deşeurilor solide. Suportul proiectului GIZ este acordat prin intermediul Agenţiilor de Dezvoltare Regională. Totodată, proiectul acordă asistenţă la programarea şi planificarea regională.

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al României.

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă