Nume
Parola
Vizualizări: 3072
Conferința de lansare a proiectului moldo-slovac „Îmbunătățirea calității vieții cetățenilor or. Rezina: asigurarea accesului la sistemul de canalizare”
29 Octombrie 2021 — A fost inițiat proiectul „Îmbunătățirea calității vieții cetățenilor or. Rezina: asigurarea accesului la sistemul de canalizare”. Conferința de lansare a întrunit reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Senec-Pezinok, Slovacia, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Mediului, Agenției de Dezvoltare Regională Centru, Primăriei Rezina, consilieri locali și rerezentanți ai societății civile.
Proiectul se concentrează pe Regiunea Centru a Moldovei, în orașul Rezina și se bazează pe datele disponibile din cadrul strategiilor și documentației locale existente. Un sistem de canalizare slab dezvoltat este unul dintre factorii care creează condiții sanitare inadecvate. În Rezina, accesul la sistemul de canalizare este asigurat pentru 61% din populație, ceea ce nu este suficient pentru zona urbană. Scopul proiectului este de a conecta suplimentar 7,4%, ceea ce reprezintă 225 de gospodării (869 persoane). Proiectul contribuie la alte inițiative locale care vizează îmbunătățirea sistemelor de salubrizare (de exemplu, o nouă stație de epurare a apelor uzate). Conexiunea de canalizare construită și lucrul cu publicul vor permite o protecție îmbunătățită a solului, a apelor subterane și a râului Nistru.
Scopul proiectului este îmbunătățirea calității vieții printr-un acces mai bun la sistemul de canalizare din Rezina și creșterea gradului de conștientizare a epurării apelor uzate. Asistența se bazează pe două rezultate interconectate:
(1) sprijin pentru asigurarea infrastructurii de calitate în domeniul apei și canalizării - construcția unei părți a sistemului de canalizare în Rezina (3390 m);
(2) lucru cu publicul din Rezina în vederea creșterii gradului de conștientizare privind tratarea apelor uzate și abordarea responsabilă a mediului, unde peste 2000 de locuitori ai orașului vor fi informați cu privire la importanța utilizării sistemului de canalizare.
Primarul orașului Rezina, Tatarov Simion, a deschis Conferința de lansare a proiectului cu un mesaj de saulut și recunoștință pentru partenerii de dezvoltare care vin în susținerea administrației locale în vederea asigurării unor condiții mai bune pentru locuitorii orașului.
Reprezentantul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale(MIDR), Șef Direcție Politici de Dezvoltare Regională, Igor Malai, a salutat adunarea, menționînd că: ”Crearea codițiilor de viață este o prioritate majoră pentru minister. Totodată, recunoaștem că necesitățile de îmbunătățire a condițiilor de trai sunt foarte mari și eforturile Guvernului au fost orientate mereu spre îmbunătățire, din păcate acest lucru nu coincide cu posibilitățile economice, astfel procesul de soluționare a problemelor din domeniu fiind cu o durata mai mare în timp.” Tot aici, reprezentantul MIDR, și-a exprimat recunoștința față de partenerii de dezvoltare care vin în a susține această misiune deloc ușoară.
Pavel Trofin, Directorul ADR Centru, a felicitat toate structurile implicate în scrierea proiectului precizînd că numai muncind în continuare în echipă vor fi atinse obiectivele propuse. Tot aici, șeful ADR Centru, a dat asigurări reprezentanților APL cu privire la sprijinul și consultanța de care va beneficia pe toată durata de implementare a proiectului din partea specialiștilor ADR.
Serafima Tronza, Consultant principal, Direcția politici de management integrat al resurselor de apă a Ministerului Mediului, a comunicat celor prezenți faptul că îmbunătățirea condițiilor de alimentare cu apă și sanitație este bazată pe elaborarea documentelor de politici, acte normative, de care este responsabil Ministerul Mediului și alte structure de ramură. „Sperăm că acest proiect este în concordanță cu documentele naționale și regionale de bază, nemijlocit Strategia de alimentare cu apă și sanitație, și realizarea activităților propuse va duce la îmbunătățirea indicatorului de asigurare a cetățenilor țării cu apă și sanitație„.
Eva Lovasicova, director interimar al ADR Senec-Pezinok a adus un cuvînt de salut partenerilor, din partea organizației pe care o reprezintă și a specificat că este o placere să coopereze în cadrul celui de-al 5-lea proiect, felicitând pe această cale locuitorii orașului, dar și echipa de proiect pentru implicare și perseverență.
Eva Balazovicova, manager de proiect, reprezentant al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Senec-Pezinok, Slovacia a precizat că activitățile planificate în cadrul proiectului vin să întărească și mai mult relațiile de prietenie dintre cele două țări, dar și să sporească calitatea vieții locuitorilor din Rezina. Astfel, prin realizarea acțiunilor propuse Slovacia va susține financiar cetățenii Republicii Moldova, și nemijlocit al din regiune.
Activitățile proiectului sunt prevăzute pentru a spori calitatea vieții locuitorilor din orașul Rezina printr-un acces mai bun la rețeaua de canalizare.
Valoarea totală a proiectului este de 218 020 EUR (din această subvenție ODA slovacă 198 200 EUR și cofinanțarea Agenției de Dezvoltare Regională Senec-Pezinok 19 820 EUR)
Durata de implementare a proiectului este planificată pentru octombrie 2021 - martie 2023.