Nume
Parola
Vizualizări: 3156
Monitorizare și evaluarea impactului proiectelor regionale continuă în Regiunea Centru prin vizitarea Palatului de Cultură din Ungheni
26 August 2020 — La data de 25.08.2020, specialiștii secției evaluare și monitorizare din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională au efectuat o vizită de lucru pentru evaluarea impactului și durabilității proiectului de dezvoltare regională „Renovarea Palatului de Cultură din Ungheni".

În comun cu administrația Palatului de cultură și a primăriei Ungheni, au fost analizate rezultatele obținute în cadrul proiectului dat, mentenanța și gestionarea eficientă post implementare. Suma investițiilor pentru renovarea palatului a fost de circa patru milioane de lei, alocate pentru reparaţia capitală a apeductului și canalizării și restabilirea grupurilor sanitare din incinta Palatului de cultură.

Proiectul respectiv a fost implementat în conformitate cu Apelul de Propuneri de Proiecte 2010-2012, iar obiectivul acestuia a fost crearea unui mediu favorabil desfăşurării activităţilor cultural - artistice la nivel local, regional, naţional, dar şi internaţional.

Administrația instituției a dat o apreciere înaltă rezultatelor obținute și a ținut să menționeze că efectuarea acestor lucrări a creat condiţii mai bune pentru copiii care frecventează colectivele şi studiourile artistice și posibilităţi ca instituţia să organizeze şi să găzduiască concerte de orice nivel.

De asemenea, echipa de monitorizare a constatat că Primăria municipiului Ungheni participă activ la procesul de asigurare a mentenanței Palatului de cultura, prin măsuri concrete de asigurare a durabilității ce se regăsesc și în Strategia socio-economică a localității.

Acest edificiu găzduiește Muzeul de Istorie și Etnografie, Școala de Arte Plastice Ungheni și numeroase colective artistice de muzică, dans și meșteșuguri populare, 2 săli pentru spectacole și săli sportive.

Astfel, importanța acestor investiții este incontestabilă pentru dezvoltarea cultural-artistică a Regiunii.