Nume
Parola
Vizualizări: 7747
Toate penitenciarele din țară vor fi suplinite cu necesarul de lenjerie nouă de pat ca urmare a recomandărilor Avocatului Poporului
Chișinău, 26 Iulie 2017 — În cadrul mai multor vizite efectuate la instituțiile penitenciare din țară, funcționarii Oficiului Avocatului Poporului au constatat, printre lacunele existente, probleme legate de asigurarea cu lenjerie de pat a deținuților. Recomandări la această temă au fost făcute în mod repetat de către Avocatul Poporului în ultimii ani în avizele expediate DIP sau în rapoartele anuale.
Problema în cauză și-a găsit soluționare, se menționează în răspunsul Departamentului Instituțiilor Penitenciare la Avizul Ombudsmanului din 19.06.2017. Directorul interimar DIP, locotenent-colonelul de justiție, Aureliu Suhan, l-a informat pe Avocatul Poporului că ” au fost identificate necesitățile de lenjerie de pat pentru toate penitenciarele” și că ”pe 17.07.2017 a avut loc procedura de achiziționare a acestor bunuri, fapt care va permite eliminarea deficiențelor în acest sens”.
Avocatul Poporului i s-a mai comunicat despre acțiunile întreprinse pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție și acomodarea rezonabilă în Penitenciarul nr. 13: înlăturarea deficiențelor atestate în funcționarea sistemului de canalizare și de apeduct, efectuarea de reparații curente în două celule; încheierea Penitenciarului nr. 13 a unui contract de prestare de servicii de deratizare și dezinsectizare cu o întreprindere specializată în domeniu.