Nume
Parola
Vizualizări: 4166
Recepția finală a lucrărilor executate la obiectivul ”Construcția zonei de agrement cu parcare auto în preajma mănăstirii Hîncu în s. Bursuc din raionul Nisporeni
31 Mai 2017 — Comisia de recepție s-a întrunit la Bursuc, Nisporeni pentru a examina lucrările finalizate la obiectivul "Construcția zonei de agrement cu parcare auto în preajma mănăstirii Hîncu în s. Bursuc rn. Nisporeni din cadrul proiectului regional „Traseul turistic în 9 localități, crearea oportunităților de investire în turism". În cadrul acestui obiectiv au fost construite 4 foișoare în preajma lacului din localitatea Bursuc, dar și amenajarea parcării auto cu capacitatea de circa 40 de locuri pentru Mănăstrirea Hîncu. Pentru executarea acestor lucrări, din Fondul Național de Dezvoltare Regională, s-au alocat circa 1,5 mln lei.

Directorul ADR Centru, Viorel Jardan, a felicitat beneficiarii proiectului cu aceste rezultate frumoase și i-a asigurat de o conlucrare fructuoasă pe viitor în vederea sporirii atractivității turistice din regiune. Tot aici, reprezentantul ADR Centru a menționat importanța asigurării durabilității investițiilor făcute în cadrul proiectelor de dezvoltare regională.

Potrivit primarului localității Bursuc, Victor Rusu, acest proiect investițional va duce la îmbunătățirea condițiilor de petrecere a timpului liber în natură pentru localnicii satului, dar și la creșterea confortului pentru turiștii care vin să viziteze lăcașul de cult din zonă.

Antreprenorul responsabil de executarea lucrărilor a informat participanții la ședința de recepție finală că toate activitățile planificate în cadrul acestui obiectiv au fost realizate potrivit contractului și în conformitate cu standardele de calitate.

Tot în cadrul acestui proiect regional, în satul Ruseșii Noi din raionul Ialoveni, la începutul lunii martie, curent, a fost dată în exploatare clădirea muzeului local. Aici au fost executate lucrări de reconstrucție a unei clădiri vechi, care inițial a fost prima școală primară din sat, unde reprezentanții autorităților locale intenționează să amenajeze un Muzeu al satului pentru promovarea culturii locale.