Nume
Parola
Vizualizări: 3477
Membrii Comitetului Director Local al Proiectului ”Crearea sistemului de management integrat al deșeurilor solide în Zona nr. 5 (Nisporeni, Ungheni și Călărași) s-au întrunit în ședință
29 Martie 2017 — Ungheni, 29 martie 2017. În incinta Consiliului raional Ungheni a avut loc cea de-a doua ședință de lucru a Comitetului director local (CDL). Membrii Comitetului s-au întrunit pentru a audia raportul experților internaționali GIZ cu privire la activitățile desfășurate în perioada ianuarie-martie 2017 în cadrul elaborării studiului de fezabilitate pentru construcția sistemului integrat de gestionare a deșeurilor din raioanele Nisporeni, Ungheni și Călărași.
Experții au informat membrii Comitetului despre opțiunile de colectare și transportare a deșeurilor, dar și despre tipurile de echipament necesare pentru realizarea activităților planificate.

Tot în cadrul acestei întruniri a fost prezentat conceptele schițelor de proiectare a depozitului regional de la Florițoaia Veche, a stației de transfer de la Nișcani, și a liniei de sortare a deșeurilor de urmează a fi construită la depozitul din Nisporeni.
Totodată, specialiștii ADR Centru au adus la cunoștința membrilor CDL faptul că a fost inițiată procedura de achiziționare a două autospeciale care urmează să fie antrenate în sistemul respectiv de management al deșeurilor solide.

În viitorul apropiat Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei va contracta o companie care va efectua evaluarea impactului asupra mediului. Următoarea ședință a CDL este planificată pentru luna mai curent.
Amintim că Regiunea de Dezvoltare Centru are un Program regional sectorial în domeniul Managementului deșeurilor solide, elaborat în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei.