Vizualizări: 3610
Din 1 martie au intrat în vigoare plăcile de înmatriculare de culoarea fondului galben pentru transportul de călători
Chisinau, 3 Martie 2014 — Conducătorii auto implicați în transportarea pasagerilor au la dispoziție șase luni pentru schimbarea numerelor de înmatriculare. Noua placă este identică cu cea actuală după dimensiuni, emblemă şi combinaţia de litere şi cifre.
Atribuirea unor numere speciale pentru transportul de călători se bazează pe experiența europeană în domeniu și are ca scop atenționarea participanților la trafic şi responsabilizarea șoferilor care transportă pasageri. Controalele transportului de călători pe criteriul culorii plăcii de înmatriculare vor înăspri verificarea respectării normelor legale care reglementează circulația pe drumurile naționale și activitatea de taximetrie, inclusiv verificarea efectuării în termen a inspecţiei tehnice periodice, identificarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi a agenţilor economici care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare şi nu asigură calitatea adecvată a serviciilor prestate.
Plăcile de înmatriculare de culoarea fondului galben sunt eliberate agenților economici, care deţin licenţă pentru genul de activitate „Transportul auto de călători în folos public” și sunt utilizate doar în prezenţa licenței valabile pentru acest tip de activitate. Înlocuirea plăcilor se efectuează contra plată conform tarifului stabilit.
Conducătorii auto pot solicita plăcuțele de culoarea fondului galben la următoarele secții de înmatriculare a transportului şi calificare a conducătorilor auto ale ÎS „CRIS „Registru”:
1. Secţia de perfectare urgentă a actelor mecanolizibile din mun. Chişinău
2. Secţia înmatriculare a transportului nr. 3 din mun. Chişinău
3. Biroul înmatriculare a transportului nr. 11 din mun. Chişinău
4. Biroul înmatriculare a transportului nr. 14 din mun. Chişinău
5. SÎTCCA mun. Bălţi
6. SÎTCCA or. Cahul
7. SÎTCCA or. Ceadîr-Lunga
8. SÎTCCA Ocniţa
9. BÎTDCA Basarabeasca
10. BÎTDCA Cantemir
11. BÎTDCA Coşniţa
12. BÎTDCA Sîngerei
13. BÎTDCA Sănătăuca
14. BÎTDCA Teleneşti
15. BÎTDCA Varniţa
16. BÎTDCA Vulcăneşti
Hotărârea privind introducerea plăcilor de culoarea fondului galben de înmatriculare pentru transportul de călători a fost aprobată de Guvern pe 22 ianuarie 2014.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33