Nume
Parola
Vizualizări: 3420
Ministrul Pavel Filip participă la ședința președinților Reuniunilor Regionale Preparatorii a Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor
Chişinău, 9 Decembrie 2013 — Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor , Pavel Filip, se află în perioada 9-13 decembrie, la Geneva, Elveţia, unde participă la ședința președinților Reuniunilor Regionale Preparatorii a Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (RPM). Ministrul Pavel Filip, preşedintele Reuniunii Regionale Preparatorii din spațiul CSI pentru WTDC-2014, a menţionat in discursul său că Republica Moldova a avut onoarea să găzduiască prima reuniune regională în luna februarie si acest fapt a fost calificat ca o recunoaștere a succeselor țării noastre în domeniul dezvoltării societății informaționale. În premieră forul a fost organizat în regim ”fără hârtie”. Pavel Filip a menţionat ca dezvoltarea TIC este factorul cel mai important pentru dinamizarea creşterii economice si sociale în Moldova. Pe viitor, stimularea dezvoltării infrastructurii este una dintre condițiile-cheie pentru aplicarea e-guvernării, e-comerțului, e-sănătăţii, e-educaţiei, a declarat ministrul.
Scopul reuniunii de la Geneva este identificarea priorităților de dezvoltare a sectorului TIC și formularea propunerilor pentru Conferința Mondială de Dezvoltare a Telecomunicațiilor (WTDC-14), care va avea loc în perioada 31 martie – 11 aprilie 2014, la Sharm –el - Sheikh, Egipt.
„La Chişinău au fost formulate 5 inițiative regionale, între acestea: crearea unui centru de protecție a copilului în mediul on-line, asigurarea accesului la serviciile TIC pentru persoanele cu handicap, aplicarea soluţiilor TIC pentru dezvoltarea potențialului uman, consolidarea încrederii și securității în utilizarea TIC în țările CSI”, a precizat Ministrul Pavel Filip.
Totodată , Ministrul TIC a declarat ca Republica Moldova apreciază înalt activitatea UIT în regiune și sprijinul oferit de această structură internaţională. Programele de dezvoltare și inițiativele UIT sunt foarte importante pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a strategiilor naționale în domeniul TIC.
Republica Moldova este membru UIT din 1992. În prezent, această organizaţie internaţională reuneşte 193 de ţări.