Vizualizări: 5341
Ziua Naţională a Tineretului şi Ziua Internaţională a Studentului: „Contribuţiile tinerilor la afirmarea personală şi la dezvoltarea ţării sunt esenţiale”
Chișinău, 17 Noiembrie 2013 — Printre evenimentele care ni le-a adus luna noiembrie sunt şi acţiunile desfăşurate în Moldova cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului şi Zilei Internaţionale a Studentului. În această săptămână tinerii s-au aflat în prim-planul vieţii publice, de altfel cum trebuie să se întâmple multe mai des. Pentru că implicarea tinerilor le aduce beneficii nu doar lor, ci şi întregii ţări.
În aceste zile mai mulţi tineri din Moldova şi-au povestit în cadrul unei expoziţii istoria lor de succes pentru a-i inspira şi pe alţii cu exemplul lor. La fel, a continuat efortul de promovare a unei acţiuni în premieră pentru ţara noastră – concursul „Excelenţă Academică pentru Moldova”. Această Gală a Studenţilor Originari din Moldova, ce se va desfăşura în debutul anului viitor, îi va recompensa pe cei mai buni studenți născuţi în Moldova, care își fac studiile în afara țării și care au obţinut performanţe pe plan academic și extra-curricular la nivel internațional.
Susţin participarea tinerilor în această iniţiativă, la fel cum lansez, cu această ocazie, un apel pentru implicarea tinerilor şi participare civică în contextul elaborării unor documente strategice: Codul Educaţiei şi Strategia Educaţia 2020.
Dorim împreună să asigurăm în instituţiile de învăţământ din Moldova un mediu încurajator pentru dezvoltarea tinerilor, iar în ţară – condiţii pentru afirmarea şi performanţa tinerilor. Iar contribuţia tinerilor la aceste eforturi – prin iniţiative civice – este esenţială.
Liliana PALIHOVICI
Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova

Autor: Serviciul de presă
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33