Nume
Parola
Vizualizări: 4095
Agenda suedeză a delegaţiei parlamentare a Republicii Moldova, condusă de Vicepreşedinta legislativului de la Chişinău
Stockholm, 29 Martie 2013 — Cooperarea parlamentară moldo-suedeză, programele de asistenţă pentru dezvoltare realizate în Republica Moldova de Regatul Suediei, bunele practici de depăşire a situaţiilor de criză, sprijinul în procesul de integrare europeană – aceste şi alte subiecte s-au aflat pe agenda discuţiilor delegaţiei parlamentare a Republicii Moldova, aflată într-o vizită în Suedia. Delegaţia a fost condusă de Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, şi a fost formată din deputaţi reprezentând toate fracţiunile parlamentare.

Deputaţii moldoveni au efectuat în premieră o astfel de vizită în Suedia, organizată în cadrul Programului de Cooperare Parlamentară dintre Regatul Suediei și Republica Moldova. Din componenţa delegaţiei au făcut parte: Liliana Palihovici, Vicepreședinta Parlamentului RM, Președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Suediei, Șef al Delegației; Iurie Apostolachi, membru al Comisiei economie, buget și finanțe (PLDM); Raisa Apolschii, Vicepreședinte al Comisiei juridice, numiri și imunități (PDM); Oleg Sîrbu, membru al Comisiei mediu și schimbări climatice (PDM); Corina Fusu, Vicepreședinte al Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media (PL); Boris Vieru, Secretarul Comisiei mediu șu schimbări climatice (PL); Galina Balmoș, membru al Comisiei protecție socială, sănătate și familie (PCRM); Gheorghe Anghel, membru al Comisie agricultură și industrie alimentară (PCRM); şi Tatiana Botnariuc, membru al Comisiei protecție socială, sănătate și familie (deputat neafiliat).

La Stockholm, Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, Președintă a Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Suediei, a avut întrevederi cu Președintele Parlamentului (Rikstag) al Regatului Suediei, cu Directorul General pentru Afaceri Politice al Ministerului suedez al Afacerilor Externe, cu Președintele Comisiei pentru Afaceri cu Uniunea Europeană şi membrii acestei comisii, precum şi cu deputaţi, politicieni şi înalţi funcţionari.

În cadrul întrevederii cu Preşedintele Rikstag-ului suedez, Per Westerberg, au fost prezentate rezultatele proiectului de susținere a dezvoltării capacităţilor Parlamentului Republicii Moldova, iar Vicespeakerul Liliana Palihovici a mulțumit pentru asistenţa oferită ţării noastre şi legislativului de către Suedia şi a solicitat sprijin diplomatic în continuare în procesul de integrare europeană, la Summit-ul UE din noiembrie 2013, precum şi după eveniment. „Sper că această cooperare pe dimensiunea parlamentară va continua şi experienţa împărtăşită de Suedia va ajuta Moldova în consolidarea democraţiei”, a afirmat Liliana Palihovici.

Deosebit de relevantă pentru delegaţia parlamentară moldovenească s-a dovedit a fi succinta prezentare a pe care Preşedintele parlamentului suedez, Per Westerberg, a făcut-o modelului suedez de depăşire a situaţiilor de criză. Datorită politicilor de stat inteligente, orientate pe încurajarea dezvoltării economice şi gestionare corectă a situațiilor, Suedia a reușit să se transforme din una dintre cele mai sărace ţări europene în unul dintre cele mai prospere state ale Uniunii Europene.

MOLDOVA, APRECIATĂ ÎN SUEDIA PENTRU ROLUL SĂU DE LIDER AL PARTENERIATULUI ESTIC

Programele de asistenţă pentru dezvoltare, realizate de Regatul Suediei în Republica Moldova, s-au aflat, de asemenea, în prim-planul întrevederii delegaţiei moldoveneşti cu Directorul General pentru Afaceri Politice al Ministerului Afacerilor externe, Bjorn Lyrvall, şi a dialogului cu membrii Comisiei parlamentare suedeze pentru afaceri cu Uniunea Europeană.

Directorul General pentru Afaceri Politice al Ministerului Afacerilor externe, Bjorn Lyrvall, a apreciat rezultatele obţinute de Republica Moldova în cadrul Parteneriatului Estic, exprimându-şi speranţa că ţara noastră va rămâne în continuare liderul acestui proces şi va continua parcursul european cu o coaliţie de guvernare proeuropeană care va aprofunda reformele lansate în ultimii doi ani, printre care reforma sistemului de justiţie şi consolidarea capacităţilor instituțiilor de stat în combaterea corupţiei.

În dialogul cu membrii Comisiei parlamentare suedeze pentru afaceri cu Uniunea Europeană, parlamentarii moldoveni au discutat cu colegii oportunitatea creării unei astfel de comisii şi în cadrul Parlamentului de la Chişinău la etapa de negociere a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Parlamentarii suedezi au recomandat legislatorilor moldoveni să ofere toată informaţia necesară cetățenilor despre procesul de negociere cu Uniunea Europeană pentru a înțelege faptul că, „atunci când o ţară mică precum este Moldova dorește influenţeze politicile europene, acest obiectiv poate fi realizat prin prezenţa ei în spațiul Uniunii Europene şi prin statutul de ţară-membră a Uniunii Europene”.

Referindu-se la conţinutul întrevederilor de pe agenda plină pe care a avut-o delegaţia moldovenească în vizita în Regatul Suediei, Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, a afirmat că toată „această experienţă acumulată trebuie valorificată în beneficiul ţării şi al cetăţenilor”.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova