Nume
Parola
Vizualizări: 7336
Susţinerea veteranilor şi persoanelor în etate din Republica Moldova
Republica Moldova, 23 Ianuarie 2013 — In preajma sărbătorilor de iarnă, 234 de veterani și persoane în etate au beneficiat de asistenţă în cadrul proiectului de caritate realizat de către Fundaţia Est-Europeană în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova, la iniţiativa şi cu suportul financiar al companiei Philip Morris International.

În cadrul proiectului de caritate au fost organizate o serie de acţiuni de care au beneficiat 40 de veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din Raionul Leova şi 194 de persoane în etate şi cu dizabilităţi de la Centrul Republican de Reabilitare a Invalizilor, Veteranilor Muncii şi Războiului din Cocieri.

Suma oferită de către compania Philip Morris International pentru implementarea acestui proiect este de peste 200 000 Lei Moldoveneşti.

În cadrul acestei iniţiative în perioada 20-29 decembrie 2012, 40 de veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din Raionul Leova au primit seturi cu produse alimentare. În aceeaşi perioadă, în incinta Centrului Republican de Reabilitare a Invalizilor, Veteranilor Muncii şi Războiului din Cocieri a fost organizată o masă festivă pentru 194 de beneficiari - persoane în etate și cu dizabilități, cărora le-au fost oferite încălţăminte de iarnă, ciupici, lenjerie, plapume şi alte produse de uz personal.

„În numele meu personal, în numele ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, precum şi a generaţiilor mai tinere am transmis un mesaj de sinceră recunoştinţă veteranilor celui de-al II-lea Război Mondial. Este deja al treilea an consecutiv, când, împreună cu partenerii noştri, încercăm să fim alături de aceşti oameni cărora le datorăm multe. Îmi exprim profundul respect şi pentru ceilalţi veterani ai muncii şi le urez sănătate şi numai bine în anul care vine!”, a declarat Ministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova, dna Valentina Buliga.

Fiecare dintre beneficiarii proiectului au fost vizitaţi de către un reprezentant ale instituţiilor partenere fie la domiciliu, fie la Centru.

"Compania Philip Morris International acordă o atenţie deosebită activităţii de binefacere în orice țară, unde ne desfășurăm business-ul, inclusiv şi în Republica Moldova. În fiecare an, noi dezvoltăm programele noastre sociale şi le adresăm în primul rând celor care au nevoie de ajutor. Ne exprimăm un sincer respect şi gratitudine faţă de toţi veteranii celui de-al II-lea Război Mondial. Le urăm tuturor veteranilor La Mulţi Ani şi sănătate în anul care vine", - a comunicat Denys Strobykin, Directorul Reprezentanţei "Philip Morris Management Services BV" în Republica Moldova.

Preşedintele Fundaţiei Est-Europene, Sorin Mereacre a declarat: „Ne bucură să îi vedem pe cei care au înaintat în vârstă că au rămas optimiști și dornici de viață! Îmi pare foarte bine că împreună cu partenerii noştri avem posibilitatea să aducem acestor oameni zâmbete pe faţă și speranță pentru o viață mai bună. Le doresc tuturor multă sănătate şi bucurii de la cei apropiați. Sperăm că în anii care vin astfel de programe vor continua și vor cuprinde și alte raioane ale Republicii Moldova”.

Acest proiect de caritate a fost realizat de către Fundaţia Est-Europeană, resursele financiare fiind alocate de către compania Philip Morris International.

Pentru detalii:

Carolina Blajin, Coordonator Programe / Comunicare, Fundaţia Est-Europeană tel.: (+373 22) 235-343, ext. 118, sau e-mail: Carolina.Blajin@eef.md

Tatiana Stratila, Relaţii Corporative, Reprezentanţa „Philip Morris Management Services BV” în Republica Moldova, tel.: +373 69 506070 sau +373 22 835-640, sau e-mail: Tatiana.Stratila@pmi.com