Nume
Parola
Vizualizări: 3424
A fost semnată Declarația comună cu privire la e-Infrastructurile statelor membre ale Parteneriatului Estic
Chişinău, 12 Decembrie 2012 — În perioada 11-12 decembrie, la Chișinău, își desfășoară lucrările atelierul internațional: „Promovarea rețelelor de cercetare în Europa de Est”. Evenimentul este organizat de rețeaua pan-europeană de cercetare și educație GEANT, Directoratul General al Comisiei Europene pentru Societate și Media și Academia de Științe a Moldovei.

Atelierul este o platformă de dialog dintre politicieni și funcționari publici din instituții si ministere relevante, oficiali din organizații internaționale, cum ar fi Comisia Europeană, Organizația Națiunilor Unite, companii din sectorul privat si fundații, reprezentanți ai comunitații utilizatorilor pentru elaborarea unei poziții comune asupra situației actuale si perspectivelor pentru e-Infrastructuri pe teritoriul est-european.

Salutând participanții la for, președintele AȘM, Gheorge Duca, a menționat că organizarea acestui eveniment la Chișinău este o dovadă elocventă că structurile europene apreciază dezvoltarea sectorului tehnologiei informației și comunicațiilor în Republica Moldova. Țara noastră este unica din regiune care a obținut statutul de asociat la programul științific cadru 7 al Parteneriatului Estic. Astfel, a fost deschis accesul la rețeaua informatică europeană, a opinat Gheorghe Duca.

Prezentă la eveniment viceministrul TIC, Dona Școla, a vorbit despre perspectivele dezvoltării domeniului tehnologiei informației și comunicațiilor. Printre atuuri viceministrul a numit infrastructura dezvoltată, acoperirea a peste 90 la sută din teritoriul Republicii Moldova cu rețea de fibră optică. În același timp, Dona Școla a evidențiat și punctele slabe: 70 la sută din rețele se află în așteptarea specialiștilor de calificare înaltă, nu putem vorbi deocamdată despre o economie competitivă. Pentru a schimba lucrurile în bine Guvernul trebuie să asigure condiții optime pentru e-Transformare și în parteneriat cu sectorul privat și comunitatea științifică să utilizeze eficient infrastructura existentă, a accentuat viceministrul TIC.

Comisarul European, Konstantinos Glinos, a menționat că sectorul TIC nu are frontiere, iar pentru asigurarea progresului țările treuie să colaboreze atât la nivel bilateral, cât și regional. În acest sens, cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic este foarte importantă.

În cadrul evenimentului a fost semnată Declarația comună cu privire la e-Infrastructurile statelor membre ale Parteneriatului Estic, care stipulează importanța dezvoltării acestui domeniu. Declarația comună numără peste 80 de semnatari: autorități ale administrației publice centrale, instituții de cercetare, reprezentanți ai mediului de afaceri și societății civile din toate statele membre ale Parteneriatului Estic.
La atelierul internațional praticipă oficiali din ministere și instituții responsabile de promovarea e-Infrastructurilor, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Organizației Națiunilor Unite, ai mediului academic și educational din țările membre ale